Două incidente au avut loc miercuri după-amiază în capitala Marii Britanii. Două persoane au fost împușcate, iar alte cel puțin zece au fost rănite de o mașină pe podul Westminster din apropiere.
Incidentul de la Parlament a pornit de la un bărbat care ar fi vrut în intre înarmat cu un cuțit. Din informațiile de la această oră, cele două incidente nu au legătură între ele.
Potrivit agenției de presă citate, au fost auzite împușcături în afara clădirii Parlamentului. Legislativul și-a suspendat activitatea.
Unii martori susţin că au văzut un individ înarmat cu un cuţit, iar împușcături s-au auzit din afara clădirii.
Presa britanică scrie că un bărbat a fost împușcat de poliție în apropierea Parlamentului.
Un polițist ar fi împușcat un atacator de trei ori de la mică distanță, după ce mai multe persoane au fugit spre porțile de ieșire.
Potrivit Sky News, Scotland Yard a anunțat că este vorba despre un incident armat. Polițiștii îndepărtează oamenii din zona incidentului și stațiile de metrou din apropiere.