Zilele acestea presa a fost bombardată cu noi detalii despre spălarea prin băncile moldovene a celor 22 de miliarde de dolari proveniți din Rusia, cu participarea unor personaje din Moldova, bancheri și judecători, care au beneficiat de înalta protecție a conducerii politice a statului (altfel nici nu s-ar fi putut!). Ni s-au înfățișat scheme complexe în care fluxul de bani murdari circula de pe un cont pe altul al unor firme efemere, înregistrate peste noapte, iar ulterior erau „albiți” prin decizii judecătorești dubioase, convertiți în dolari și trimiși în bănci din Marea Britanie, Letonia, Danemarca și alte țări.
Stupefianta aventură a „banilor negri” din Rusia are toate șansele să capteze atenția realizatorilor de la Hollywood pentru un nou thriller financiar, după producțiile inspirate de criza bancară din 2008. Dar ceea ce ar putea frapa între altele publicul neinițiat din Moldova – în această poveste cu multiple ramificații și „planuri narative”, cum ar spune un prozator – este că pe contul unei singure persoane, judecătoarea Svetlana Mocan, așa cum o atestă investigația jurnalistică, au fost virați 17 miliarde de dolari. Să reținem cifra: 17 miliarde de dolari, adică mult peste PIB-ul Republicii Moldova! Și nimeni din conducerea băncii respective, nimeni dintre șefii de la BNM, de la SIS, Procuratură, CNA, nemaivorbind de politicienii de la putere, nu s-a sesizat.
A fost o haiducie obraznică, în care cei implicați erau foarte siguri de impunitatea lor: instituțiile statului au contemplat filozofic aventura gangsterilor cu gulerașe albe, n-au mișcat un deget. De ce?... RISE Moldova susține că 24 de milioane de dolari au ajuns pe conturile a șase firme ale lui Ilan Shor, principalul suspect în cazul furtului miliardului moldovenesc, ca plată pentru servicii de intermediere. Au pus umărul la fraudă și parlamentarii moldoveni care în 2010 au modificat legislația, pentru a înlesni „debitul” fluxurilor financiare ilegale.
Așadar, încă o dată: nimeni nu a spus „Stop!”, nimeni nu a aprins becul roșu al alertei financiare, nu a fost activat sistemul de verificare a tranzacțiilor cu multe zerouri, niciunul dintre colegii judecătorilor-infractori nu a vorbit, la un ceai, la o agapă, așa ca să fie auzit și de alții, îmboldit măcar de banala invidie omenească, despre combinațiile ilicite ale colegilor săi magistrați. Să mai invocăm patriotismul, etica profesională cu care erau datori aceștia prin jurământul depus la învestire?
Și pentru că au făcut exact ce li s-a cerut, adică n-au făcut nimic, fostul procuror general, Corneliu Gurin – ne aducem aminte – s-a bucurat la plecarea din post de ovații și mulțumiri cordiale, încât personajul părea sincer uimit că nu i se oferă și Ordinul Republicii pentru slujire devotată. Elogii la fel de generoase, la încheierea mandatului, a primit și fostul guvernator al Băncii Naționale Dorin Drăguțanu, elogii pentru care Andrian Candu și-a întrebuințat din greu imaginația și vocabularul. „Drăguțanu ne-a salvat țara!” – asta am înțeles din spusele spicherului.
Dacă asemenea tranzacții, orori și jafuri monstruoase se întâmplau nestingherit, să ne mai mirăm că atât de târziu a fost descoperit și un „trădător de țară”, după cum sună acuzația procurorilor? Noi am știut că trocul deputaților are loc „în familie”, ca să zicem așa, am văzut migrații politice în Parlament, darnic răsplătite, și am auzit discursuri ipocrite care le justificau. Într-un asemenea context, când mandatele de parlamentari se vând și se cumpără ca la piață, nu e deloc o surpriză că cineva s-a gândit să câștige niște bani, livrând secrete de stat străinilor, mai ales că dinspre Rusia au venit mereu oferte de acest fel. Nu știm cum vor evolua lucrurile, câte detalii vor fi afișate în cazul lui Iurie Bolboceanu, fost deputat PD reținut pentru înaltă trădare (există voci care afirmă că acest dosar îi convine lui Plahotniuc și Partidului Democrat, pentru a mobiliza populația, a o alinia în interes propriu – vezi urgența votului uninominal). E clar însă că momentul deconspirării și arestării n-a fost ales întâmplător și că episodul are menirea să contribuie la redresarea imaginii actualilor guvernanți.
Trebuie spus însă că deconspirarea unor politicieni sau funcționari moldoveni care-și vând țara contra unor onorarii de mii de euro FSB-ului rusesc nu e singura pistă pe care se poate „broda” tema trădării. Noțiunea e mult mai extensibilă decât activitatea subversivă a unui ins racolat de serviciile străine. Cum altfel decât „trădare de țară” poate fi numit, de exemplu, furtul miliardului și protejarea complicilor acestui jaf? Dar atacurile raider, dar preluarea ostilă a unor afaceri, dar încrengăturile cu firmele-căpușă din Transnistria, care scot din buzunarele moldovenilor suprataxe la curentul electric, dar retransmiterea posturilor TV rusești de propagandă toxică, antieuropeană și antinațională, dat susținerea în alegeri a unui președinte pro-rus, care vrea să federalizeze Republica Moldova, să o transforme într-o gubernie rusească, toate acestea pot fi numite „iubire de țară”?...
Corupția, capturarea instituțiilor statului sunt pericole majore la adresa siguranței naționale. Războiul hibrid, declanșat de Putin împotriva fostelor republici sovietice și a lumii occidentale, mizează tocmai pe vanitatea, lăcomia, lipsa de scrupule, pe setea de putere și influență, uneori patologică, a politicienilor și patronilor media din aceste țări. Cele 22 de miliarde de dolari pompați prin băncile din Moldova, scrie presa internațională, sunt folosite pentru subminarea democrațiilor europene și pentru îmbogățirea anturajului președintelui rus.
Câte alte „cârtițe” rusești, câți alți agenți de influență ai Moscovei s-au cuibărit în Moldova? Politicienii cu simpatii pro-Kremlin sunt la vedere, dar pe „acoperiții Rusiei” din aparatul de stat și din presă îi știe SIS-ul, îi cunoaște Procuratura, îi monitorizează? Ne pot garanta actualii guvernanți de la Chișinău că țara va fi apărată în cazul unei agresiuni străine? Și, mai ales, au ei convingerea că după ce au spoliat țara, după atâtea calamități provocate de clasa politică autohtonă, moldovenii vor răspunde unui apel patriotic?...
Mulți ani adepții moldovenismului avansau teoria „Republica Moldova - Elveția Răsăritului”, „vițelul blând cu două mame”, „Moldova, puntea între Est și Vest”. Ei bine, visul lor s-a împlinit. Moldova chiar a devenit o „punte”, doar că pe ea circulă nu atât valori umane și culturale, nu se derulează schimburi comerciale spre beneficiul popoarelor, ci curg fără istov banii criminalilor din spațiul ex-sovietic. „Laundromatul” rusesc ne-a asigurat o faimă mult mai solidă decât eforturile Occidentului de a ne vedea „povestea de succes” a Parteneriatului Estic. Cam așa și-a justificat până acum rostul Republica Moldova: nu ca stat ce oferă cetățenilor săi șanse mai bune de dezvoltare și prosperare, ci ca stat care apără interesele clanurilor oligarhice și tranzacțiile mafiilor transnaționale. Frumos bilanț după 25 de ani de independență!
