Doi tineri au fost reținuți când încercau să treacă ilegal frontiera dinspre Ucraina

collagefrontiera

Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST documentează doi tineri care au încălcat frontiera de stat, prin trecerea clandestină din Ucraina în R. Moldova.

În primul caz este vorba despre un cetățean moldovean, în vârstă de 29 de ani, reținut în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră „Tudora-1”, la data de 20 martie. Din cercetări s-a aflat că tânărul a încercat să intre legal în țară, prin punctul de trecere „Palanca”, cu un lot de bunuri pentru care nu deținea actele necesare. La decizia organului vamal, persoanei nu i-a fost permisă trecerea mărfii peste frontiera de stat.

Astfel, tânărul s-a întors pe teritoriul Ucrainei și nu departe de punctul de trecere, pe un drum ce ducea spre R. Moldova, a încercat să intre în mod fraudulos. Toate acțiunile bărbatului au fost monitorizate de patrula Poliției de Frontieră, fiind reținut la scurt timp. În prezent, pe numele acestuia a fost pornită o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Întreaga cantitate de bunuri a fost ridicată și transmisă Serviciului Vamal, întru continuarea cercetărilor și stabilirea valoarei acesteia.

Cel de-al doilea tânăr a fost depistat de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră „Tocuz”, la doar 200 de metri de linia de frontieră. Cazul a avut loc ieri, 21 martie, urmare a unui schimb de informații cu grănicerii ucraineni. Din spusele persoanei reținute fără acte de identitate s-a aflat că este cetățean ucrainean în vârstă de 23 de ani. Acesta și-a justificat ilegalitatea comisă prin faptul că își pierduse actele de identitate și călătorie. Tânărul este reținut pentru 72 de ore, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii adevăratei identități.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente