(INFOGRAFIC) Numărul persoanelor decedate a crescut: Care este cauza accidentelor din ultimii ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În anul 2016 numărul persoanelor decedate în municipiul Chișinău a crescut cu 24% față de anul 2012, ajungând la 57 de morți. Numărul persoanelor traumate a fost de 1.393, arată datele statistice prezentate de Poliția de patrulare.

Totodată, acestea mai relevă că aproximativ 50% din accidentele rutiere din capitală sunt cu implicarea pietonilor și bicicliștilor.

În anii 2010-2011, o dată cu intensificarea controlului asupra respectării cerințelor Regulamentului Circulației Rutiere, îmbunătățirea infrastructurii pentru pietoni și organizarea de operațiuni speciale (ex. Pietonul) și a campaniilor de informare numărul persoanelor decedate a fost redus la jumătate, dar începând cu anul 2012 acesta a căpătat din nou un trend ascendent.

statistica1

Principala cauză a accidentelor din ultimii ani este neacordarea de prioritate pe trecerile de pietoni. Totodată, analiza datelor sugerează faptul că o proporție mai mare de accidente are loc în intervalul orelor 16:00-20:00.

Comparând numărul de persoane decedate din mai multe orașe ale lumii, municipiul Chișinău se clasează destul de slab, înregistrând 7.2 persoane decedate raportate la 100.000 de locuitori. Alte capitale europene înregistrează date mult mai mici: Stockholm – 0.7; Berlin – 1.5; Istanbul 1.8; București – 6.3.

Cifrele acestea demonstrează faptul că numărul victimelor este foarte ridicat pentru orașul Chișinău. În același timp, rezultatele altor capitale europene confirmă că este posibil de redus semnificativ numărul de persoane traumate/decedate, îmbunătățind totodată experiența pietonală.

Din aceste motive astăzi se va desfășura prima audiere publică pe subiectul îmbunătățirii infrastructurii și transportului din municipiul Chișinău, care va avea loc, începând cu ora 17.30 la primăria Chișinău.

În cadrul acesteia se va discuta propunerea modernizarea trecerilor de pietoni, ceea ce va duce la micșorarea numărului mare de victime (persoane traumatizate și decedate) din cauza accidentelor rutiere.

Scopul audierii publice este dezbaterea unor alternative menite să contribuie la descreșterea numărului de persoane traumatizate/decedate, cum ar fi: îmbunătățirea iluminării trecerilor de pietoni; construcția refugiilor pietonale și reamenajarea intersecțiilor; instituirea vitezei limită de 30km/h pe zone extinse ale orașului.

După organizarea evenimentului experții Institutul pentru Politici și Reforme Europene vor definitiva o propunere de politică publică, care ulterior va fi promovată și transmisă Consiliului și Primăriei municipiului Chișinău.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...