(VIDEO) Spelunci de droguri depistate în trei apartamente din sectorul Buiucani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Spelunci de droguri camuflate au fost depistate în trei apartamente din sectorul Buiucani al Capitalei. Potrivit informaţiilor acumulate de către ofiţerii de investigaţii, indivizii care vizitau aceste locuri s-au dovedit a fi consumatori de droguri, iar cei care organizau aceste întâlniri s-au dovedit a fi persoane anterior judecate pentru infracţiuni similare.

Astfel în urma percheziţiilor demarate în aceste locuinţe poliţiştii au descoperit locurile unde erau ascunse pacheţele cu doze de substanţe narcotice, pastile cu efect psihotrop, precum şi aparate confecţionate artizanal destinate consumului de droguri.

Totodată forţele de ordine au stabilit că în aceste apartamente aveau acces doar persoane de încredere, prin intermediul unor complici. Respectiv toate probele depistate în urma operaţiunilor desfăşurate, au fost sigilate şi transportate la Centru tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP.

În dependenţă de rezultatele expertizelor poliţiştii vor iniţia procese penale, în cadrul cărora vor fi cercetate toate persoanele implicate în aceste scheme criminale de consum şi trafic ilicit de droguri.

Conform legislaţiei penale în vigoare sunt aplicate amenzi în mărime de la 8,000 lei până la 14,000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 150 de ore sau închisoare de până la 1 an.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...