Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ar putea să-şi lase fotoliul din CSM şi să acceadă în funcţie la Curtea de Apel Chişinău. Colegii său din Consiliu i-au aprobat astăzi demersul de a fi verificat de Colegiul de selecţie în vederea promovării în instanţa ierarhic superioară. În cadrul şedinţei, subiectul nu prea a fost dezbătut, iar Victor Micu susţine că încă nu s-a hotărât ce va face după ce dosarul său va fi examinat.
În momentul în care au ajuns la subiectul menţionat, membrii CSM au încercat să evite discuţiile.
Deşi chestiunea urma să fie abordată la sfârşitul şedinţei, şeful Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, a declarat la final că deja s-a votat în favoarea remiterii materialelor către Colegiul de selecţie, iar alt membru al CSM, Dumitru Visternicean, a făcut semn să fie oprită transmisiunea video.
În realitate, însă, colegii lui Victor Micu nu au ridicat mâna să voteze şi nici măcar nu au spus clasicul „se acceptă”, aşa cum se întâmplă în cazul examinării altor chestiuni. Contactat ulterior de Jurnal TV, şeful CSM a declarat că încă nu e sigur că vrea o promovare la Curtea de Apel Chişinău.
Victor Micu a exercitat anterior funcţia de preşedinte al fostei Judecătorii a sectorului Râşcani al capitalei. În cazul în care Micu va pleca înainte să îi expire mandatul, în Consiliul Superior al Magistraturii ar putea accede membrul supleant, controversatul judecător CSJ Ion Druţă, implicat în mai multe dosare de prejudiciere a bugetului de stat.