Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   A fost suspendat decretul de…

A fost suspendat decretul de retragere a cetățeniei lui Traian Băsescu

Decretul de retragere a cetățeniei lui Traian Băsescu a fost suspendat, până la soluționarea cauzei.

La 1 februarie, Traian Băsescu, fostul președinte al României, a înaintat o cerere prealabilă lui Igor Dodon, președintele R. Moldova. Băsescu a solicitat revocarea Decretului nr. 16-VIII din 3 ianuarie 2017 privind retragerea cetățeniei ca fiind emis contrar legii.

La 6 martie, Dodon a trimis o scrisoare în care scria că cererea prealabilă a fost respinsă. Scrisoarea nu conţinea niciun fel de motivaţie juridică în sprijinul respingerii cererii prealabile. În acest context, la 16 martie, Băsescu a înaintat Judecătoriei Chişinău o cerere de chemare în judecată împotriva Preşedintelui Igor Dodon prin care a solicitat anularea Decretului, ca fiind ilegal. Concomitent cu înaintarea acţiunii reclamantul a solicitat şi aplicarea măsurii de asigurare prin suspendarea executării decretului contestat până la examinarea cauzei în fond.

La 20 martie 2017 Judecătoria Chişinău a emis o încheiere prin care a primit în procedură cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul să prezinte referinţa şi probele în sprijinul acesteia până la 2 mai 2017 fixând primul termen de judecată pentru 16 mai 2017 orele 10:00. Şedinţa de judecată va avea loc în incinta Judecătoriei Chişinău (sediul central) biroul nr. 1, Str. N. Zelinschi 13, Mun. Chişinău.

La aceeaşi dată instanţa de judecată a emis o altă încheiere prin care a admis cererea reclamantului de asigurare a acţiunii. Instanţa a suspendat executarea decretului contestat în scopul prevenirii consecinţelor iremediabile care pot fi aduse reclamantului. În baza acestei încheieri Decretul Preşedintelui Igor Dodon nr. 16-VIII din 3 ianuarie 2017 încetează să mai producă efecte juridice până la soluţionarea cauzei prin emiterea hotărârii judecătoreşti. Încheierea de suspendare produce efect imediat, dar poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chişinău.