Centrul de Sănătate Publică avertizează primăria: Gunoiul de lângă blocurile de locuit este un pericol

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Resturile menajere depozitate în nemijlocita apropiere a blocurilor de locuit prezintă un real pericol pentru sănătate, atenționează Centrul de Sănătate Publică a municipiului Chișinău.

Reziduurile sunt cele mai importante surse de răspândire a infectiilor datorită conținutului lor mare de microorganisme, printre care și agenți patogeni. În condiții prielnice, agenții patogeni pot trăi în reziduuri chiar câteva luni, de unde pătrund în sol și apă, dând naștere la infecții numeroase.

Totodată, acumularea deșeurilor este un mediu favorabil pentru insecte, rozătoare și animale vagabonde (câini, pisici), care sunt de asemenea purtători și răspânditori de boli infecțioase.

În mod similar, prin intermediul apei, aerului și al solului, microbii sunt răspândiți și pot ajunge în organismul uman. Pe calea aerului, toate gazele nocive, rezultate în urma descompunerii substanțelor organice din deșeuri sunt inhalate și pot prejudicia sănătatea umană într-un mod mai puțin sau mai mult grav.

Centrul de Sănătate Publică municipiul Chișinău face apel către organele competente de a găsi soluții optime pentru această problemă, care, în ultimul timp, ia proporții considerabile.

Amintim că edilul capitalei Dorin Chirtoacă aruncă gunoiul din curtea Primăriei spre locuitorii din Bubuieci, care au blocat trecerea autospecialelor de la „Autosalubritate”, astfel încât, în ultimele zile, locuitorii capitalei se sufocă de gunoi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...