Bancomatele din Rusia, afectate de un nou virus. Eliberează toate bancnotele de o mie şi cinci mii de ruble!

Bancomatele din Rusia au fost afectate de un nou virus „invincibil”, care le permite răufăcătorilor să scoată bancnotele fără a fi detectaţi. Specialiştii IT deocamdată nu au identificat o modalitate eficientă de combatere a virusului.

Nouă modalitate de atacuri ale hackerilor a fost descrisă într-o scrisoare a Băncii Centrale, scrie Kommersant.

Este vorba despre un virus care nu are „un corp”, este introdus la distanţă şi trăieşte o perioadă nelimitată de timp în memoria operativă a bancomatului. Întrucât virusul nu are formă de fișier, acesta nu poate fi detectat de programele antivirus.

Noul virus este îndreptat nu asupra mijloacelor din conturile clienților, dar asupra banilor aflaţi în bancomat.

Atunci când este introdus un anume cod aparatul infectat eliberează toate bancnotele în valoare de o mie sau cinci mii de ruble.

Sursa citată precizează că în Rusia această schema de atac a fost depistată recent, în timp ce în alte țări despre existența ei se cunoaște mai de demult.

Și mai grav este faptul că deocamdată nu există metode și mecanisme de luptă contra acestui virus. Virusul poate fi eliminat prin resetarea programului bancomatului, însă procesul durează mult și nu este exclus faptul ca virusul poate să se reinstaleze.

Experţii consideră că în aceste condiţii băncile pot doar să-și asigure bancomatele împotriva acțiunilor răufăcătorilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.