Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.03.2017

Andrian Candu: Măsurile de consolidare a încrederii trebuie să aibă drept finalitate soluţionarea conflictului transnistrean

Andrian Candu: Măsurile de consolidare a încrederii trebuie să aibă drept finalitate soluţionarea conflictului transnistrean

Acțiunile prevăzute în 2017 pe agenda Republicii Moldova pentru reglementarea conflictului transnistrean au fost discutate în cadrul întrevederii Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu delegația Grupului Adunării Parlamentare a OSCE pentru Moldova.

Speakerul s-a referit la eliminarea barierelor existente în calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, respectarea drepturilor omului, asigurarea condiţiilor pentru funcţionarea şcolilor din regiunea transnistreană cu predare în baza grafiei latine, precum și elaborarea statutului juridic special al regiunii transnistrene ca parte componentă a Republicii Moldova.  Aceste obiective sunt formulate în Protocolul reuniunii în formatul „5+2” de la Berlin (2-3 iunie 2016) şi în Declaraţia Ministerială OSCE de la Hamburg (8-9 decembrie 2016) privind promovarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean şi a măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

Președintele Parlamentului a făcut o trecere în revistă a activității desfășurate în cadrul Platformei parlamentare de consultare și control parlamentar pentru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova.

În context, Andrian Candu s-a referit și la situația din autonomia găgăuză, precizând că, în perioada următoare, va avea o întrevedere cu Președintele Adunării Populare de la Comrat pentru a relansa activitatea Grupului de lucru a Parlamentului cu UTA Găgăuzia. 

Speakerul a mai menționat că Parlamentul a înregistrat progrese semnificative în comemorarea victimelor Holocaustului, organizând mai multe acțiuni de conștientizare a tragediei, inclusiv o lansare de carte, o expoziție de carte și fotografie, o masă rotundă în cadrul căreia au fost stabilite prioritățile pentru următorii ani.

Oficialii au mai discutat despre priorităţile Preşedinţiei austriece a OSCE pentru 2017 și rolul în creștere a parlamentelor în identificarea unor soluții viabile pentru conflictele existente.

Președinta Grupului AP OSCE pentru Moldova, Arta Dade a salutat eforturile întreprinse în formatul ”5+2” și a încurajat autoritățile să continue reformele pentru ca rezultatele acestora să fie resimțite de toți cetățenii, inclusiv de cei din regiunea transnistreană și din Găgăuzia.

Delegația Grupului AP OSCE pentru Moldova a avut o întrevedere și cu deputații din delegația Parlamentului la AP OSCE, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus