Ambasadorul Israelului la Moscova, convocat de MAE rus

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ambasadorul Israelului la Moscova, Gary Koren, a fost convocat vineri după loviturile efectuate de aviaţia statului israelian asupra unor ţinte prezentate ca având legătură cu Hezbollahul libanez în apropiere de Palmira, în Siria, a indicat luni diplomaţia rusă, potrivit France Presse, transmite agerpres.

„Da, l-am întrebat despre acest” raid, a declarat agenţiei de presă Interfax ministrul adjunct de externe rus, Mihail Bogdanov, adăugând că întâlnirea s-a axat pe „cele mai recente evoluţii din Siria şi în jurul ei”.

Ambasadorul Gary Koren a fost convocat vineri după ce ţara sa a afirmat că a vizat în Siria arme „sofisticate” destinate Hezbollahului libanez, care luptă de partea regimului Bashar al-Assad în conflictul din Siria.

Rusia, împreună cu Iranul, unul din principalii aliaţi ai regimului de la Damasc, desfăşoară din 2015 o intervenţie militară în sprijinul forţelor guvernamentale.

Acest raid israelian, care a avut loc în zori în apropiere de Palmira (centru), a provocat o ripostă din parte antiaerienei siriene, care a lansat o rachetă – interceptată – în direcţia teritoriului israelian, acesta fiind cel mai grav incident dintre cele două ţări vecine de când a început conflictul din Siria în martie 2011.

Duminică, ministrul apărării israelian Avigdor Lieberman a avertizat că statul israelian va distruge sistemul de apărare antiaerian al Siriei dacă noi rachete vor fi lansate asupra avioanelor sale care operează în Siria.

Israelul şi Rusia au negociat pentru evitarea coliziunilor între avioanele ruse şi israeliene în spaţiul aerian sirian şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit cu preşedintele rus, Vladimir Putin, de mai multe ori în ultimele luni pentru a crea un mecanism în acest sens, aminteşte AFP.

Ministrul informaţiilor israelian, Israël Katz, a indicat totuşi că Rusia nu a fost în general avertizată despre iminenţa unui atac israelian în Siria.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...