(foto, video) Cum poți câștiga bani la fiecare cumpărătură achitată cu cardul bancar

Dinu Bubulici Photo-2433

Dacă obișnuiești să achiți cu ajutorul unui card bancar, trebuie să știi că prin intermediul proiectului Pay&Save poți beneficia de BANI INAPOI la fiecare cumpărătură. Tot ce trebuie să faci este să ai un card bancar de la Moldova Agroindbank și să testezi acest serviciu.

Pay&Save este primul proiect de Cashback din Moldova și reprezintă un program de loialitate destinat utilizatorilor de carduri MAIB, astfel încât fiecare client poate beneficia de cashback la fiecare cumpărătură achitată cu cardul.

„Pay&Save este primul proiect de acest gen în Republica Moldova și aici mă refer în general la termenul de cashback. Pentru o parte din europeni și pentru piața din SUA, acest termen înseamnă să nu folosești terminalul bancar pentru ca să scoți banii, dar să-ți scoată banii direct la casa magazinului de pe card. În concepția est-europeană și în CSI, acest concept semnifică bani înapoi la fiecare cumpărătură. Rata achitării cu cardul în țara noastră era destul de mică, așa că a fost mai dificil să vii pe o piață unde lumea nu folosește cardurile și nu este la curent cu așa termeni precum pay&save sau cashback”, menționează Boris Foca, fondatorul proiectului.

 

Dinu Bubulici Photo-2430

 

Proiectul a fost lansat în 2013 și a venit mai întâi cu o descifrare a conceptului, iar abia apoi a fost introdusă și opțiunea de cashback, astfel încât să existe o trecere treptată de informare a publicului. Chiar și după patru ani de la lansare s-a dovedit a fi destul de greu să explici publicului cum funcționează totul, dar s-au găsit și mulți entuziaști care au devenit fideli proiectului.

„Încercăm să fim acel instrument în segmentul bancar care fidelizează clienții și venim pe piață cu cel mai complex instrument de fidelizare. Înainte, varianta standard de loializare era faptul că fiecare emitea carduri proprii de reducere. Asta sună bine, însă problema este că nu poți ține cont de câte ori mergi la un anumit local sau câți bani economisești. Nu avem o cultură a loializării, iar noi asta am încercat să promovăm în acești ani, pe lângă conceptul de bază – de a da bani înapoi.”

 

Dinu Bubulici Photo-2458

 

Graţie acestui proiect, cardurile emise de Moldova Agroindbank au devenit în mod automat carduri de reduceri, garantând discounturi importante la cele mai diverse mărfuri şi servicii, oferite de către partenerii comerciali ai proiectului, astfel încât poți renunța la geamantanul de carduri de reduceri pe care le ai de la diferiți agenți economici.

Pe site-ul proiectului – Pay&Save, fiecare deținător de carduri MAIB se poate loga și poate afla mai multe informații statistice prin intermediul unui birou virtual de evidență a cheltuielilor. Astfel, poți afla care au fost sumele pe care le-ai achitat timp de o lună, de câte ori a fost la un anumit agent economic etc.

 

Dinu Bubulici Photo-2462
„Așa cum am menționat și anterior, Pay&Save e un proiect unic. Analizând de exemplu piața din România, am constatat că unele bănci care zic că îți vor oferi banii înapoi, îți rambursează nu mai mult de unu sau doi la sută. Mai mult decât atât, ei stabilesc și comisioane mai mari la achitarea cu cardul. Unele bănci au preluat și ele formula de cashback, doar că nu îți oferă mai mult de 50 de dolari, plus multe alte condiții. Noi am preluat unele lucruri de peste hotare, am încercat să le definim și le-am adaptat țării noastre. Proiectul de fapt este unul mult mai complex, iar acum prezentăm prima parte a acestuia, pentru a obișnui clienții”, susține Boris Foca.

 

collage

 

Proiectul numără peste o sută de parteneri de la care puteți beneficia de reduceri și întoarcerea banilor, iar în total sunt aproximativ 600 de puncte comerciale. Tot ce trebuie să faci este să ai un card emis de MAIB. Chiar dacă nu știi de acest proiect, dacă achiți prin intermediul cardului la unul dintre parteneri, automat îți vei primi banii înapoi. Trebuie să ții cont însă că această rambursare are loc doar dacă agentul economic este partener, iar cea de-a doua condiție este atingerea unei sume minime de 30 de lei. Decontările se fac la fiecare două săptămâni, așa că suma îți va fi virată pe cont într-un timp relativ scurt, iar în curând s-ar putea ca acest termen să fie scurtat până la o săptămână.

Doar în anul trecut, prin intermediul proiectului au fost returnați aproape un milion de lei, iar Pay&Save a numărat 13.000 de persoane.

Taguri: #Pay&Save
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente