Alimente nerecomandate la micul dejun; Unele te vor surprinde

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pentru a fi sănătos și, mai ales, pentru a nu irita organismul, este bine să eviți anumite alimente pe stomacul gol.

Unele provoacă iritații ale mucoasei gastrice, altele perturbă echilibrul ph-ului, iar altele contribuie la dezvoltarea unor boli, ca diabetul sau gastrita, scrie Big Picture.

Citeşte şi: (FOTO) Micul dejun în 25 de țări din întreaga lume; ce ar trebui să mănânci dimineața

Firește, nu există o regulă generală, întrucât consumul alimentelor trebuie individualizat, în funcție de felul în care organismul fiecăruia dintre noi acceptă sau nu un anumit aliment.

Pentru acest motiv, lista de mai jos explică la fiecare caz în parte în ce fel ne dezavantajează unele alimente, dacă le mâncăm la micul dejun. În funcție de cum ne cunoaștem propriul organism, putem să optăm.

Citrice
Portocalele, mandarinele și lămâile consumate pe stomacul gol pot provoca alergii sau pot dezvolta gastrite. Dar nici nu sunt total nerecomandate, ele conținând vitamine. Ca să nu se producă efectele nefavorabile, se recomandă celor cărora le plac citricele la micul dejun să înceapă cu o porție de fulgi de ovăz. Nu este tocmai plăcută la gust, dar se constituie ca un scut în fața efectului agresiv al citricelor.

Banane
Mulți consideră bananele ca inofensive, întrucât nu irită mucoasa gastrică. Este corect, dar bananele au un conținut ridicat de magneziu, care poate afecta sistemul cardio-vascular. Mâncându-le sistematic la micul dejun, te poți pomeni cardiac.

Legume crude
Legumele crude sunt recomandate totdeauna ca regim de slăbit și ca aducătoare de vitamine. Dar nimeni nu ne atrage atenția că roșiile, castraveții și varza crudă, pe stomacul gol, sunt dăunătoare persoanelor afectate de probleme gastrice.

De asemenea, roșiile au un conținut ridicat de pectină și acid tanic, generatoare de pietre renale. Sunt foarte bune pentru sănătatea noastră, dar nu la micul dejun. Mai târziu în zi.

Citeşte şi: (STUDIU) Două mese copioase pe zi ţin mai bine sub control greutatea şi glicemia, faţă de şase gustări

Dilema iaurtului
În ciuda reclamelor îmbietoare care ne invită să începem ziua cu un delicios pahar cu iaurt, efectul acestui produs este discutabil. Iaurtul este util datorită fermenților săi, dar corpul nostru dispune de dimineață de propria sa microfloră. Prin urmare, aportul iaurtului pe nemâncare este zero, sub acest aspect.

Iaurtul este foarte util la 2-3 ore după micul dejun sau la cină. De dimineață, fermenții din iaurt, nimeriți în mediul acid din stomac, mor instantaneu și n-au niciun efect. Se menține doar microflora din organism, care s-a obișnuit în respectivul mediu.

Băuturi reci
Cândva se recomanda un pahar cu lapte cald pe stomacul gol. Între timp, moda s-a schimbat și multă lume preferă o băutură răcoritoare sau chiar un pahar cu apă rece. Apa este recomadata din multe puncte de vedere, dar dacă este rece, ea va irita mucoasa gastrică.

Este de dorit un pahar cu apă caldă sau un ceai. În prezența unor boli cronice ale tractului digestiv, băuturile reci băute pe stomacul gol agravează boala.

Dulciuri
Dulciurile sunt dăunătoare în general, dar consumate pe stomacul gol devin chiar nocive. Imediat după trezire, pancreasul nu este capabil să elibereze cantitatea necesară de insulină, corespunzătoare dulciurilor consumate, ceea ce determină creșterea cantității de zahăr în sânge și favorizează apariția diabetului.

Citeşte şi: (STUDIU) De ce nu trebuie să sărim peste mese

Cafeaua de dimineață
Cafeaua face obiectul multor discuții chiar și între specialiști, întrucât pe de o parte aceștia au constatat caracterul ei nociv dacă este consumată peste anumite limite, iar pe de altă parte băutorul de cafea simte imediat efectul revigorant al băuturii.

Pentru acest motiv, specialiștii au rețineri în a interzice cu desăvârșire cafeaua.

Dar dacă este vorba să îți bei ceșcuța cu cafea pe stomacul gol, atunci efectul ei nociv este în afara oricărei discuții. În aceste condiții, cafeaua irită mucoasa gastrică, produce creșterea secreției de suc gastric și promovează declanșarea gastritei.

Cârnați prăjiți, șuncă, jumări
Toate acestea conțin ingrediente nocive, constituind adesea chiar agenți cancerigeni, gata să dezvolte celule canceroase. Dimineața, la trezire, stomacul este slab protejat și nu este deloc pregătit pentru un atac chimic, cu alimente de genul celor arătate. Cârnații prăjiți sunt de preferat la prânz sau chiar deloc.

Usturoi
Mulți nutriționiști recomandă usturoiul din numeroase puncte de vedere și au dreptate, întrucât acest ingredient era cunoscut încă în antichitate ca dezinfectant și benefic pentru organism. Cu o singură condiție: să nu fie consumat pe stomacul gol. Usturoiul servit la micul dejun irită pereții vezicii biliare și ai stomacului.

Citeşte şi: (VIDEO) Desertul biblic care vă scapă de durerile de inimă, herpes şi acnee şi luptă cu cancerul


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...