Baza de date a Tarifului Vamal Integrat va fi gestionată de o Comisie interguvernamentală și poate fi accesată online

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Baza de date TARIM (Tariful Vamal Integrat al Republicii Moldova) va fi gestionată și revizuită de către o Comisie interdepartamentală, constituită din reprezentanți ai Serviciului Vamal, ai Ministerului Economiei și ai Ministerului Finanțelor. Crearea respectivei structuri a fost aprobată în cadrul ultimei ședințe de Guvern.

Comisia are ca obiectiv asigurarea gestionării Tarifului Vamal Integrat al Republicii Moldova prin aplicarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor la toate măsurile tarifare și netarifare în comerțul exterior.

Astfel, atribuțiile Comisiei vor consta în avizarea proiectelor de acte normative și legislative, ce prevăd măsuri tarifare și/sau măsuri de politică economică, aplicabile mărfurilor importate/exportate din/în Republica Moldova, pentru a fi introduse în TARIM – aceasta fiind obligatorie pentru utilizare la vămuirea mărfurilor.

De asemenea, Comisia va asigura în mod special determinarea corectă a pozițiilor tarifare pentru categoriile de mărfuri cărora se vor aplica acte permisive la import/export și/sau restricții la prohibiții la introducere/scoatere în/din țară. Totodată, Comisia va aproba introducerea în baza de date TARIM a informațiilor necesare cu privire la măsurile tarifare și/sau măsurile de politică economică aplicabile mărfurilor importate/exportate în/din Republica Moldova.

Baza de date TARIM poate fi accesată direct pe pagina web a Serviciului Vamal, aceasta integrând informații detaliate cu privire la cotele tarifare, preferințele tarifare (inclusiv cote și plafoane de tarifare), taxe antidumping, interziceri și restricții la import, interziceri și restricții la export, alte măsuri tarifare și de politică economică aplicabile mărfurilor importate/exportate în/din Republica Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...