Cum poate o naţiune să decadă astfel?
Revin în trecut, încă pe vremea când eram studentă la ASEM. Cât de naivă eram şi câte speranţe aveam, toate legate de pamântul unde mi-au crescut aripi, dar şi unde mi-au fost tăiate. Visam şi-mi păreau atât de realizabile acele visuri, erau atât de simple, doar să iei licenţa şi să te angajezi undeva unde erau posibilităţi de creştere. Am absolvit Business şi Administrare, acum înţeleg că acele studii erau cu mult inferioare cererii pieţei muncii, îndeosebi celei de peste hotare, din Canada.
Din păcate, după absolvire, visul meu de a lucra la o întreprindere mare, unde ai şanse de a te ridica pe scara ierarhică, s-a spulberat doar în trei luni. Iată-mă ajunsă pe poziţie de casier la o bancă clasificată ca una din primele cinci pe piaţa Moldovei. Însă asta nu conta pentru mine, ruşinată de faptul că nu am obţinut o poziţie calificată, dezamăgită de mine însămi şi de societatea în care trăiam, am căutat şi acceptat, după un an jumate de chin la bancă, unde eram scuipată, remunerată nici pe jumătate conform lucrului îndeplinit, nici nu mai zic de orele suplimentare dăruite, şi cum ziceam, am acceptat uşor emigrarea.
Nici nu mă gândeam la stresul care venea după ce părăseam ţara. A apărut chiar în ziua când plecam din ţară. Şocul cultural, diferenţele au apărut pe rând, însă mi se îndulcise viaţa studiind zi de zi societatea nouă, unde toţi sunt egali în faţa legii, posibilităţile tale de a deveni ceea ce vrei sunt considerabile, în special când ai calificare şi experienţă. Gândul la casa lăsată, la părinţi, prieteni, rude mă făcea nostalgică, deprimată, şi încă mai vedeam o mică luminiţă în acel trecut ascuns în dezamăgiri.
Luminiţa însă se stinge pe zi ce trece şi mă întreb cum poate o naţiune să decadă astfel? Eşec după eşec: sistemul de sănătate – la pământ, juridic – caraghios, educaţional – stres nejustificat, industrial – nici nu există, al serviciilor – plin de nesiguranţă. Lista continuă, am lăsat la coadă domeniul agrar – pamântul, cândva fertil şi sursă principală de furnizare a alimentelor, acum e sterp. Fermierii au plecat din ţară sau falimentează, lucrând prin grădini pentru a putea exista, pensionarii au o pensie mizeră de 700 lei, din care e imposibil să trăieşti.
Pare straniu ca o ţară mai mult nordică sa fie prima sau a doua cea mai mare exportatoare de cereale din lume? Mai mult de jumătate din teritoriul Canadei e acoperit de stânci, pietriş, zăpadă. Nu e o problemă pentru cultivarea de cereale, struguri, fructe, legume. Am crescut la sat, cu părinţi fiermieri. Am trăit momente neplăcute cu toţii, când natura îţi făcea surprize, iar guvernul continua sa doarmă dulce şi nestingherit.
Un alt caz, fiind implicat aici şi sistemul judiciar. Dacă te bate natura, de ce nu şi omul? Eram în Canada când am primit un sunet pe skype, iar părinţii mei, cu lacrimi în ochi, mi-au spus de şocul în care se aflau, după ce combainul lor, nou, de peste €100.000, a fost ars. Cei din Germania au înţeles şi au livrat altul la acelaşi preţ, căci se scumpise. Nu a fost găsit nimeni vinovat încă. Oare ar fi posibil să se închidă ochii la aşa ceva în Canada? Niciodată! Poliţia, la un mic act de agresivitate, ia măsuri.
Sănătatea. Acest subiect pentru cei de aici e unul simplu: mergi la doctor şi, dacă te simţi rău, îţi dă lista de analize pe care să le faci. Mergi la laborator şi, dacă ai programare, te duci la ora programată, dacă nu, mergi şi aştepţi până când îţi vine rândul. Sistemul online permite ca rezultatele să fie direcţionate la doctorul tău. Dacă e ceva ce trebuie tratat urgent sau e ceva grav, eşti telefonat, îţi faci programare şi mergi în vizită la timpul programat. Medicamentele se dau pe prescripţie şi nu se face abuz de antibiotice, toţi înţeleg că nu te scapă de orice problemă de sanătate pentru totdeauna.
Educaţia. Mulţi zic şi chiar cred că în Moldova şcolile sunt puternice. Atunci îmi permit să întreb: de ce ajunge ţara la gunoi cu aşa absolvenţi deştepţi? În final, cei ce absolvesc aici clasa a 12-a au acelaşi nivel, sau poate mai avansat decât în Moldova. Îşi găsesc toţi calea. Interesele lor contează, fac ceva din plăcere, nu de nevoie. Şi noi, cei veniţi aici, începem, mă refer la educaţia profesională, de la capăt. Devenim doctori, contabili, ingineri, profesori, stilişti, oameni de afaceri.
Suntem eu, soţul şi copiii noştri în Canada, Calgary, de mai bine de şapte ani. Ne-am permis să construim un viitor pentru noi şi copiii noştri fără suportul nimănui. Rămâne doar să ne rugăm Celui de Sus, căci altceva nu mai ştim ce să facem pentru cei de acasă! Să-i păzească de rele şi să creadă într-un viitor prosper.
Lilia Sturza, Calgary, Canada
