Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   „România ne-a dat o mână…

„România ne-a dat o mână de ajutor exact în momentul în care R. Moldova avea cea mai mare nevoie”

Prim-ministrul Pavel Filip și Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, au avut astăzi o întrevedere în contextul şedinţei comune între Guvernele de la Chişinău şi Bucureşti, care va avea loc pe 23 martie, la Piatra Neamţ, România.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiectele de interes comun care vor fi incluse pe agenda şedinţei, printre care: proiectele din domeniul economic, energetic, social, al educaţiei, finanţelor, justiţiei şi al afacerilor interne. O atenţie aparte va fi acordată subiectului de interconectare energetică dintre cele două state.

 Premierul Filip a subliniat că relaţiile bilaterale dintre R. Moldova şi România sunt foarte bune, referindu-se în special l a sprijinul constant oferit de București. „România ne-a dat o mână de ajutor exact în momentul în care R. Moldova avea cea mai mare nevoie. Datorită asistenţei financiare şi a utilizării eficiente a acesteia, am reuşit să deblocăm finanţările externe şi să depăşim criza în care s-a pomenit ţara noastră în anul 2015”, a spus Pavel Filip.

Ambasadorul României la Chişinău a reconfirmat disponibilitatea Bucureștiului de a susţine parcursul european al R. Moldova: „R. Moldova este o prioritate strategică în politica externă a României şi suntem gata să vă ajutăm în atingerea obiectivului de integrare europeană a ţării.”