(video) Primarul orașului Basarabeasca a fost reținut, fiind suspectat de exploatare sexuală și neglijență în serviciu

Catuse

Patru persoane cu vârste cuprinse între 30 și 57 de ani, printre care și primarul orașului Basarabeasca, au fost reținute, fiind suspectate de exploatare sexuală a unei minore și neglijență în serviciu.

În urma investigațiilor efectuate de angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au stabilit că în perioada anilor 2015 – 2016, un bărbat de 45 de ani, domiciliat în oraşul Basarabeasca, a profitat de faptul că fiica sa minoră de 13 ani se afla în îngrijirea sa, impunând-o să presteze periodic servicii sexuale contra plată, diferiților clienți beneficiari.

Totodată, s-a stabilit că, în pofida cazurilor de abuz semnalizate în adresa autorităților locale, primăriei oraşului Basarabeasca, aceştia nu au inițiat măsuri de curmare şi prevenire a cazului dat, favorizând săvârşirea acțiunilor ilicite de suspect în privința minorei.

Astfel, a fost inițiată o cauză penală privind neglijenţa în serviciu, în urma căreia, la 17 martie 2017, primarul orașului Basarabeasca a fost reținut de Poliție. Anterior, forțele de ordine l-au reținut pe tatăl victimei și pe doi bărbați, beneficiari de serviciile sexuale cu minora.

Actualmente, trei suspecți se află în arest, iar primarul este reținut pentru 72 de ore. Dacă suspecţii vor fi găsiţi vinovaţi, riscă închisoare de la doi până la 20 de ani. Poliţia continuă investigaţiile, în vederea identificării altor persoane implicate în acest caz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente