Opt tinere din Moldova salvate de sclavie sexuală! O grupare, destructurată de oamenii legii din RM şi Grecia

O grupare infracțională, specializată în crimă organizată și trafic de persoane, care timp de un an de zile recruta tinere din Republica Moldova, a fost anihilată de Poliția din Republica Moldova și Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale în comun cu organele de drept din Republica Elenă.

Şase membri ai grupării (un cetățean român, o moldoveancă şi patru greci) au fost arestați pe teritoriul Greciei.

Forțele de ordine au stabilit că gruparea respectivă era condusă de un cetățean român de 51 de ani şi o moldoveancă de 34 de ani, care în complicitate cu alte persoane, cetățeni greci, aproximativ de un an de zile recrutau prin rețelele de socializare din Republica Moldova, tinere cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani.

Victimelor li se perfectau pașapoarte biometrice și invitații, iar apoi erau transportate în Grecia, orașul Atena unde erau obligate să se prostitueze.

Ulterior, victimele erau pozate în lenjerie intimă, după care pozele erau plasate pe diverse agenții de escortă din Atena, numerele de telefoane din aceste anunțuri fiind administrate de membrii grupării.

La solicitarea beneficiarilor de servicii, membrii grupării transportau tinerele la clienți în apartamente sau hoteluri, banii pentru serviciile sexuale fiind preluați de aceștia.

În timpul reținerii şi în urma perchezițiilor, au fost identificate şi eliberate din robia sexuală opt tinere originare din Modova, cărora li s-au acordat sprijinul legal şi de protecție.

Totodată, la domiciliile membrilor grupării criminale au fost depistate mai multe invitații false completate pentru tinere din Republica Moldova, formulare de invitații şi declaraţii false, timbre oficiale false cât şi agende cu înscrisuri şi note în ceea ce privește activitatea grupării, diferite sume de bani obținuți din urma practicării prostituției.

La moment, Poliţia din Republica Moldova continuă investigațiile în vederea identificării altor complici şi victime exploatate sexual de această grupare.

Suspecții riscă închisoare până la 10 ani.

[youtube id=”WnbdYrNmKxw” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.