Candu anunță ca Moldova ar putea boicota Adunarea Parlamentară a CSI

Republica Moldova intenționează să boicoteze Adunarea Parlamentară a CSi care va avea loc la St, Petersbourg în perioada 26-28 martie. Surse parlamentare, citate de Deschide.md, informează ca motivul ar fi legat de lipsa unor acțiuni concrete privind soluționarea problemelor semnalate în nota de protest transmisa de autoritățile din Republica Moldova autorităților din Federația Rusă. Președintele Parlamentului a refuzat să ne ofere detalii în legătură cu acest subiect, dar a confirmat că se examinează posibilitatea unei astfel de decizii și că ea va fi luată în zilele următoare.

Totuși, balanța înclină mai mult spre un boicot al evenimentului sus-amintit, spun sursele portalului Deschide.MD. Această decizie ar urmă să transmită un semnal puternic în legătură cu problemele apărute în relația dintre Moscova și Chișinău.

”Nu vă pot spune prea multe și comenta mult la subiect. Într-adevăr în perioada 26-28 martie va avea loc Adunarea Parlamentară a CSI. Delegația Republicii Moldova era preconizată, însă acum se examinează posibilitatea neparticipării în condițiile unei lipse de reacții și informațiile pe care le deținem legate de riscurile de călătorie. Decizia va fi luată în zilele următoare”, a declarat Andrian Candu pentru Deschide.MD.

Întrebat dacă decizia finală va fi discutată cu partenerii occidentali, Andrian Candu ne-a răspuns că decizia aparține doar de autoritățile Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.