Actualitate

Comerţul cu produse agroalimentare din Republica Moldova în Thailanda va fi stimulat

Scopul vizitei Consulului vizează elaborarea unui plan de activitate în domeniul consolidării cooperării bilaterale moldo-thailandeze pentru instituţia pe care acesta o reprezintă în ţara de reşedinţă.

Urmare a stabilirii recente în cadrul Adunării Naţionale Legislative a Regatului Thailandei a grupului de prietenie parlamentară Moldova-Thailanda, Issara Sereewatthanawut planifică să organizeze pe parcursul lunii aprilie 2017, o vizită în Republica Moldova a membrilor grupului menţionat.
Discuţiile dintre Issara Sereewatthanawut şi viceministrul Iurie Uşurelu au vizat posibilităţile de aprofundare a relaţiilor de cooperare dintre Moldova şi Thailanda, şi anume, stimularea comerţului cu produse agroalimentare din Republica Moldova în Thailanda. În mod special, Consulul Onorific a manifestat interes vizavi de capacităţile de export a cerealelor precum grîu, orz, soia, dar şi fructe, legume procesate şi vinuri din Moldova care are putea prezenta interes pentru consumatorii thailandezi.

De asemenea, viceministrul Iurie Uşurelu l-a informat pe Consul despre expoziţiile în domeniul agriculturii şi industriei alimentare care se desfăşoară anual în Republica Moldova, la Centrul Internaţional de Expoziţii "Moldoxpo".

Totodată, viceministrul Iurie Uşurelu a invitat Consulul Onorific să participe la Ziua Naţională a Vinului, care în acest an se va desfăşura pe 7-8 octombrie în Piața Marii Adunări Națioale.
 
TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *