Admitere în România. Basarabenii ar putea susține examene de intrare și depune dosarul direct la universitate

studenti_basarabeni

Ministerul Educației Naționale a României a publicat și a pus în dezbatere publică proiectul privind „Metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul superior, care să fie pus în aplicare începând cu anul universitar 2017-2018”. Potrivit noii metodologii, care a suferit modificări majore, tinerii din Moldova care vor dori să-și urmeze studiile în România nu vor mai depune dosarele în cadrul comisiilor de admitere care până acum aveau loc la Bălți, Chișinău sau Cahul. Aceștia vor fi nevoiți să-și depună personal dosarele de admitere la sediul instituției pentru care optează și să susțină examene de admitere.

Actualmente, documentul este lansat spre dezbatere publică partenerilor interesați până pe 31 martie, după care va fi aprobat prin Ordin de ministru, ulterior aprobării Hotărârii de Guvern privind cifra de școlarizare pentru noul an școlar/universitar.

Potrivit metodologiei propuse, românii de pretutindeni, inclusivi studenții basarabeni, pot studia în unități de învățământ superior de stat și particular acreditate din România în aceleași condiții ca și cetățenii români.

Astfel, în capitolul I al documentului se spune că admiterea pe locuri bugetate (fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă) organizată de instituțiile de învățământ superior de stat din România pentru romanii de pretutindeni cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Croația, Israel și diasporă, se face conform următoarei proceduri de admitere, care spune că:

# Dosarul va fi depus direct la sediile instituțiilor de învățământ superior, în perioadele stabilite de către acestea, pe locurile alocate;
# Candidații vor susține examenul de admitere în sesiunile legal organizate, conform metodologiei proprii fiecărei instituții de învățământ superior;
# Candidații declarați admiși vor confirma locul prin depunerea actelor de studii în original, precum şi altor documente, solicitate de instituția de învățământ superior;

Documentul nu prevede ce bursă lunară vor primi studenții basarabeni.Până acum aceasta era echivalentul în lei al sumei de 65 de euro/lună – pentru elevi şi studenți, 75 euro/lună – pentru masteranzi, medici aflaţi la specializare şi cursanţii aflaţi la stagii de specializare/perfecţionare postuniversitară, 85 euro/lună – pentru doctoranzi.

Tot în document se mai menționează că românii de pretutindeni înmatriculați la studii în România au următoarele obligaţii:

– să respecte Constituţia României şi legile în vigoare ale statului român;
– să respecte regulamentul intern al instituției în care își desfășoară activitatea;
– să respecte prevederile prezentei metodologii care, în anumite situații, prevalează regulamentul intern al instituțiilor de învățământ superior;
– după obținerea vizei de studii, să se prezinte la instituția de învățământ superior la care au fost admiși, în vederea înmatriculării;
– să se prezinte la Inspectoratul General pentru Imigrări, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea obținerii permisului de ședere în România pe toată perioada studiilor.

Așadar, în cazul încălcării prevederilor menţionate anterior, precum și la propunerea instituţiilor de învăţământ superior, M.E.N. poate retrage finanţarea pentru persoana în cauză.

Partea pozitivă a noii metodologii este faptul că tinerii vor depune dosarele la atâtea instituții, la câte vor dori, iar locurile neconfirmate vor fi redistribuite în sesiunea a doua de admitere. Până acum locurile neconfirmate se pierdeau.

Ce ține de aspectele mai puțin pozitive ale acestei modificări este faptul că tinerii vor suporta cheltuieli financiare pentru deplasare la fiecare instituție și vor achita taxa de înscriere la fiecare instituție.

Informațiile suplimentare cu privire la dosarul de candidatură, etapele procedurii de admitere și condițiile de eligibilitate în ceea ce privește școlarizarea la studii universitare de LICENȚĂ, MASTER și DOCTORAT a românilor de pretutindeni se pot găsi în documentul de mai jos:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente