Scenariile apocaliptice nu s-au adeverit, așadar, iar partidul de centru-dreapta al premierului Mark Rutte a câştigat detaşat alegerile din Olanda, rămânând prima formațiune politică și lăsând să se întrevadă o viitoare coaliție guvernamentală similară cu cea actuală, unde liberalii conduc împreună cu socialiștii.
Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD, centru-dreapta), al premierului Mark Rutte, se clasează astfel pe primul loc, urmat de formaţiunea populistă Partidul Libertăţii (PVV), a lui Geert Wilders, care este la egalitate cu alte două partide. Cu peste 60% din voturi deja numărate, liberalii premierului Mark Rutte au obţinut 31 sau 32 de locuri în Parlamentul de 150 de locuri.
Pe poziţiile următoare se clasează, aproape la egalitate, Mişcarea Creştin-Democrată (CDA, centru), cu 20 locuri, Partidul Libertăţii (PVV, extremă-dreapta, eurosceptic), condus de populistul Geert Wilders, cu 19 locuri, şi grupul social-liberal Democraţi 66 (D66), tot cu 19 locuri.
Formaţiunea VerziiStânga (GL, centru-stânga) ar urma să obţină 16 locuri, Partidul Socialist (SP, stânga) 14 locuri, iar Partidul Laburist (PvdA, centru-stânga) nouă locuri.
Formaţiunea extremistă eurosceptică Partidul Libertăţii (PVV), condusă de liderul populist Geert Wilders, a obţinut patru locuri în plus în Parlament comparativ cu actuala legislatură, ajungând așadar la 19 locuri din 150, a treia formațiune din Olanda după liberali și creștin-democrați, dar el nu va avea nicio şansă de a forma o alianţă care să îl propulseze la guvernare.
Wilders, candidatul anti-islam, militase pentru o democrație directa, tăierea subsidiilor pentru cultură, eoliene si pentru ajutoarele destinate lumii a treia. La fel, Wilders a militat pentru creșterea bugetului armatei si poliției, coborârea chiriilor si a impozitelor. Un program populist, care odinioară ar fi fost catalogat de stânga, într-atât au fost bruiate toate codurile. Ceea ce i-a fost însă fatal a fost faptul că el a insistat pe ieșirea din UE ca punct principal în programul său electoral. Faptul că, deși a ieșit al doilea partid, Wilders e sortit să rămână neputincios în opoziție, deoarece principalele partide politice din Olanda au respins orice posibilitate de alianță cu partidul său PVV dă tonul și pentru alegerile viitoare, anul acesta, din Franța si Germania.
Pentru a înțelege situația din Olanda, total diferită politic și cultural de cea din Belgia vecină, trebuie plecat de la faptul că olandezii sunt individualiști prin definiție și că marele număr de partide care participă la scrutin, 28, reflectă acest lucru și arată cât de fragmentat va fi Parlamentul. Pe lângă partidele tradiționale: creștin-democrat, liberal, socialist, ecologiști, au apărut partide ale pensionarilor, ale apărătorilor drepturilor animalelelor, sau un partid al imigranților.
Extrema fragmentare politică a fost încurajată și stimulată și de faptul că nu există un prag minim pentru a intra în Parlament, și că repartizarea locurilor se va face în funcție de procentele obținute, printr-un algoritm proporțional.
E vorba de un foarte împrăștiat vot comunitar, așadar, care anunță un guvern viitor de coaliție, compozit, care, din nou matematic, ar trebui să fie compus din cel puțin patru sau cinci partide, cel al lui Wilders fiind exclus de toată lumea. O coaliție care ar include partide atât de dreapta cât și de stânga, ducând la un soi de front național care ar face față extremiștilor lui Wilders ce doresc sfârșitul Europei.
