Ministerul Justiției din Statele Unite a anunțat inculparea a patru persoane, inclusiv doi ofițeri ai Serviciului de securitate rus FSB, în legătură cu un atac cibernetic masiv împotriva portalului Yahoo. În septembrie anul trecut, Yahoo a informat că, în urma atacului din 2014, au fost „furate” datele personale din 500 de milioane de conturi de utilizatorui. Ministerul Justiției american spune că cei doi spioni ruși, identificați drept Dmitri Dokuciayev și Igor Sușcin, ar fi „protejat, condus, asistat și plătit pirați informatici delincvenți” pentru a desfășura atacuri cibernetice în Statele Unite și în alte țări. Într-o declarație a ministerului, se mai spune că cei doi ar mai fi urmărit penetrarea conturilor pe Internet ale unor ziariști ruși, responsabili guvernamentali ruși și americani, ca și ale angajaților mai multor companii private din diferite țări.
Cele mai citite
1