Studenții moldoveni au noi oportunități pentru a-și urma studiile în Limba Franceză

Fotolia_16695806_Subscription_Monthly_M

Rectorul Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), Jean-Paul de Gaudemar, a prezentat, la Chişinău, noi oportunităţi pentru studenţii moldoveni de a-şi face studiile în limba franceză.

Potrivit agenţiei INFOTAG, marţi, în cadrul unei conferinţe internaţionale, la care au participat reprezentanţi ai universităţilor din Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Rusia şi Ucraina, el a spus că AUF a elaborat o nouă strategie de dezvoltare a învăţământului superior, bazată pe cooperarea maximă a universităţilor care utilizează limba franceză în activitatea lor ştiinţifică şi pedagogică.

JP-DE-GAUDEMAR-10-mars-16-e1489569807901-954x537

„Strategia include trei dimensiuni: sporirea calităţii organizării şi realizării cercetărilor ştiinţifice, dezvoltarea dialogului între mediul academic şi mediul de afaceri pentru adaptarea profesională ulterioară a studenţilor, precum şi transformarea universităţilor într-o platformă importantă de dezvoltare socio-economică şi culturală atât la nivelul statului în parte, cât şi pe arena internaţională”, a spus rectorul.

Ministra Educaţiei, Corina Fusu, a spus că „vizita unui asemenea oaspete va da un impuls pentru schimbul de valori culturale între popoarele cu limbi, cu idei şi viziuni asemănătoare”.

Potrivit ei, în Moldova vor fi create laboratoare de cercetare, dotate cu utilaje moderne, în care vor activa studenţi şi cercetători din multe ţări. Pentru a atrage cât mai mulţi tineri în acest proiect, vor fi organizate diferite programe informaţionale.

Jean-Paul de Gaudemar se află în Moldova într-o vizită de lucru de două zile, în contextul desfăşurării Zilelor Francofoniei.

În ajun, rectorul AUF a fost primit de secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Anatol Vangheli. Oficialii şi-au exprimat interesul pentru aprofundarea cooperării între părţi.

Fondată în 1961, la Montréal (Canada), Agenţia Universitară a Francofoniei este o instituţie multilaterală care susţine cooperarea şi solidaritatea între instituţiile universitare francofone şi favorizează dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării. AUF reprezintă o reţea mondială de peste 800 de instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, dintre care peste 100 în Europa Centrală şi Orientală.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente