Ziua păcălelilor și la indexarea pensiilor: Guvernul va economisi în acest an de pe urma pensionarilor circa 200 de milioane de lei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

1 aprilie nu va fi doar ziua păcălelilor, ci și ziua indexării pensiilor. În acest an guvernul va indexa pensiile cu 6.8% în bază unei noi metode de stabilire a coeficientului de indexare (echivalentul indicelui prețurilor de consum din anul precedent).

„Despre ce nu vorbesc guvernanții? Despre faptul că prin nouă metodă au redus cu circa 30% mărimea valorii indexate. Anterior, din 2002 până în 2016 coeficientul de indexare se calcula ca și media dintre creșterea prețurilor de consum și cea a salariului mediu pe economie.

Astfel, prin metoda aplicată până la „reforma”, coeficientul indexării de la 1 aprilie 2017 urma să fie de aproximativ 8,5%”, scrie deputata comunistă, Oxana Domenti, într-o postare pe o rețea de socializare.

Potrivit acesteia, în buzunarul fiecăruia dintre cei circa 600 de pensionari (pentru limita de vârstă sau dizabilitate) nu vor ajunge în mediu câte circa 300 de lei pe an, iar economiile totale ale guvernului de pe urmă acestei modificări se estimează la circa 200 de milioane de lei.

„Personal, dar și împreună cu colegii din fracțiune, am atenționat Parlamentul asupra acestor consecințe și am propus amendamente pentru a nu admite modificarea formulei de calcul a coeficientului de indexare și diminuarea garanțiilor sociale ale sutelor de mii de pensionari”, relevă aceeași postare a deputatei.

„Argumentele noastre au fost însoțite și de multe exemple din țările europene în acest sens… Regretabil, dar promotorii „stabilității” nu s-au obosit să ne audă”, conchide Oxana Domenti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...