Refuzul exprimat de către Igor Dodon nu i-a intimidat pe judecătorii Ion Bulhac şi Igor Mînăscurtă, care au activat în fosta instanţă a sectorului Ciocana.

Hotărârile pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiţie. Solicitat de Jurnal TV, Maxim Lebedinschi, consilierul în domeniul juridic al lui Igor Dodon, a declarat că Preşedinţia va veni cu o reacţie doar după ce va primi deciziile CSM. De menţionat că legea prevede că şeful statului poate refuza o singură dată candidaturile propuse de Consiliu. În cazul în care CSM vine cu demersuri repetate, preşedintele este obligat să semneze decretele de numire în funcţie.

Despre Igor Mînăscurtă şi Ion Bulhac presa a scris că ar fi examinat dosare în incinta comisariatelor de poliţie în urma evenimentelor din aprilie 2009, acuzaţii pe care judecătorii le-au respins. Totodată, Mînăscurtă a beneficiat de un apartament cu preţ redus, iar Ion Bulhac a fost sub lupa CNI în 2013 pentru că nu ar fi oferit date complete în declaraţia de avere.