Trei tineri, certaţi cu legea, au luat-o pe jos din Ucraina în Moldova. Au fost reţinuţi în apropiere de Ceadâr-Lunga

Trei tineri moldoveni, căutați de organele de drept naționale pentru furt în proporții deosebit de mari, au încercat să revină în țară prin traversarea ilegală a frontierei, ocolind punctul de trecere. Reținerea acestora a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în regiunea de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Valea-Perjei.

În timpul patrulării graniței moldo-ucrainene cu autospeciala cu termoviziune, polițiștii de frontieră au observat cum trei persoane înaintau, pe jos, dinspre linia de frontieră spre interiorul țării. Acțiunea se desfășura în apropiere de punctul de trecere Ceadâr-Lunga 1 – Maloiaroslaveț.

Operativ, două grupe mobile ale SPF Valea-Perjei au intervenit în vederea reținerii persoanelor, care au încercat să fugă de la fața locului. Urmare a acțiunilor întreprinse, la circa 500 metri de frontieră au fost reținuți trei cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani.

Verificările adiționale au scos la iveală faptul că cei trei tineri au antecedente penale, fiind dați în căutare de poliție pentru comiterea unor furturi în proporții deosebit de mari.

Pe numele persoanelor, polițiștii de frontieră au întocmit procese verbale de audiere și constatare a săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Totodată, persoanele au fost deferite Inspectoratului de Poliție Ceadâr-Lunga pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.

[youtube id=”SVBpVD123E8″ start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.