34
Deși la sfârșitul săptămânii trecute meteorologii prognozau ploi pentru astăzi, totuși temperaturile sunt de partea primăverii și vom începe săptămâna cu o zi însorită.
Astfel, mercurul din termometre va urca astăzi până la +8 grade Celsius în zona centrală a țării, la nord vom avea temperaturi între +4 și +7 grade Celsius, iar la sud, temperaturile vor urca până la +9 grade Celsius.
Pe parcursul nopții temperaturile vor fi între +1 și +4 grade Celsius.
De mâine vremea se va încălzi ușor, chiar dacă miercuri și joi ar putea reveni ploile slabe.
Weekend-ul viitor însă primăvara își va intra în drepturi și vom avea temperaturi de până la +14 grade Celsius, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat.