De la sfârşitul anilor ’80, Uniunea Europeană s-a văzut pe sine însăşi, pentru cea mai mare parte a timpului, drept speranţa lumii, percepţie care a avut un sâmbure de adevăr.
Uniunea Sovietică şi blocul sovietic al fostelor state comuniste din Europa Centrală se destrămau, ducând la apariţia în aceste ţări a unor lideri populari precum Lech Walesa în Polonia şi Vaclav Havel în Cehia, promotori ai „revenirii la Europa”, scrie John Lloyd de la Universitatea Oxford într-un articol pentru Reuters.
În 1999, UE a introdus moneda unică euro, care înlocuia monedele naţionale în 12 state membre începând cu 2002. Era atât o mişcare financiară, cât şi una politică, menită să promoveze continuarea integrării europene. A fost implementată eficient, fără prea multă rezistenţă din partea populaţiei.
De-a lungul anilor 2000, foste ţări comuniste au aderat la UE una după alta, acceptând vastul acquis comunitar, legile, reglementările, deciziile judecătoreşti pe care toţi membrii se angajau să le respecte. În acest timp, alegerile naţionale au fost câştigate de partidele care au promovat respectarea idealurilor şi a practicilor democraţiei, încurajarea societăţii civile, a libertăţilor de exprimare şi a presei.
Situaţia este diferită acum, susţine autorul. Cu diferenţele de rigoare între statele central-europene, există câteva tendinţe comune în această zonă: accentuarea naţionalismului, refuzul de a primi mai mulţi refugiaţi, înflorirea corupţiei pe scena politică şi pe cea a afacerilor, creşterea controlului statului asupra presei, ostilitatea faţă de drepturile minorităţilor sexuale şi, în unele cazuri, o mai mare apropiere de Rusia.
Se observă astfel un dispreţ general faţă de UE, chiar dacă aceste state au primit ajutoare financiare uriaşe din partea sa. Doar Polonia ar trebui să primească peste 82 de miliarde de euro între 2014 şi 2020.
În septembrie anul trecut, Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, şi Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, au condamnat într-o declaraţie comună imigranţii care ar „elimina identităţile istorice” şi au promis să pornească o „contra-revoluţie culturală”.
În Slovacia, Partidul Naţional Slovac şi partidul de extremă dreapta Slovacia Noastră au obţinut în alegerile parlamentare de anul trecut 15 şi, respectiv, 14 mandate în legislativul slovac.
În Republica Cehă, coaliţia de guvernare condusă de social-democratul Bohuslav Sobotka este în mare parte pro-UE, însă preşedintele ceh Milos Zeman a cerut deportarea tuturor imigranţilor economici din UE, deoarece cultura imigranţilor musulmani este „fundamental incompatibilă” cu societatea europeană.
Sobotka, împreună cu alţi lideri din Europa Centrală, au refuzat sistemul de cote obligatorii pentru repartiţia refugiaţilor propus de UE.
Cehii vor vota un nou Parlament în octombrie, iar ANO, partidul condus de oligarhul Andrej Babis, care deţine mai multe instituţii de presă influente şi care este un apropiat al lui Zeman, conduce în sondaje. Victoria i-ar conferi puteri fără precedent în Europa Centrală, atrage atenţia Lloyd.
Potrivit acestuia, practicile occidentale au fost doar parţial adoptate în ţările central-europene, iar acum o nouă elită, deseori coruptă, a preluat puterea politică şi economică.
„Spectrele populismului, naţionalismului, militantismului extremei drepte şi autoritarismului, eliberate din congelatoarele lor istorice” dau târcoale regiunii, scrie autoarea Ellen Hinsey în cartea „Mastering the Past”.
Deocamdată, acestea îşi consolidează poziţiile, prin retragerea dintr-o Europă care a dorit să fie promotorul unei noi ordini, unde naţiunile, grupurile etnice, graniţele şi vechile conflicte să nu mai conteze, iar culturile cetăţenilor să se îmbine în societăţile civile cele mai avansate din lume, încheie Llyod.