Principală  —  Ştiri   —   Redacţia ZdG a luat Premiul…

Redacţia ZdG a luat Premiul pentru cel mai bun management, oferit de API

Ziarul de Gardă a fost desemnat învingător în cadrul concursului pentru cel mai bun management, organizat de Asociaţia Presei Independente. ZdG a înregistrat în anul 2016 o creştere a tirajului cu 30%, inclusiv a abonărilor şi vânzărilor, dar şi o creştere substantială a numărului de vizitatori on-line. Concomitent, echipa ZdG a beneficiat de traininguri profesionale, echipamente profesionale noi şi performante, o creştere a nivelului salarial.

Indicii de măsurare a calităţii managementului unei instituţii de presă, utilizaţi de API, rezidă în creşterea tirajului, prin numărul de abonaţi şi vânzări, dar şi creşterea veniturilor, a calităţii produselor jurnalistice, a nivelului de instruire a reporterului, a condiţiilor de muncă.

Cea mai complexă redacție de investigații din Republica Moldova

ZdG reprezintă cea mai complexă platformă de investigații jurnalistice din Moldova, menținând cea mai extinsă gamă de produse posibile, care apar cu o periodicitate stabilă:

  • ziar tipărit în limab română, săptămânal
  • ziar tipărit în limba rusă, săptămânal
  • pagină web în limba română, completată la oră
  • pagină web în limba rusă, completată la oră
  • program TV în limba română, cu titre în limba rusă, săptămânal program radio, emis săptămânal.

Ziarele tipărite în limba rusă și în limba română sunt abonate și distribuite în toate raioanele Republicii Moldova. Emisiunile TV și Radio sunt difuzate de 10 posturi locale și regionale, acoperind, în comun, întreg teritoriul Republicii Moldova.

Toate produsele marca ZdG sunt plasate on-line, distribuite și promovate pe rețelele de socializare. Pagina de Facebook a ZdG a depășit 30.000 de persoane care o urmăresc.

Mai mulţi cititori, mai multe abonamente

În anul 2016 ZdG a lansat o campanie de comunicare mai apropiată cu cititorii, întulată ”Cheamă ZdG în satul tău”. În cadrul acestei campanii au fost vizitate mai multe sate și orăşele de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, reporterii realizând scurte istorii video, dar și foto-reportaje și texte  despre cititorii de ziare.

În timplu campaniei prezidențiale, pagina electronică a ZdG a avut cei mai mulți vizitatori, în comparație cu alte perioade ale anului. Ziarul era citit de migranții moldoveni din toate colțurile lumii, afirmând că ZdG este pentru ei o sursă echidistantă și de încredere. În rezultatul acestei comunicări, ZdG a lansat inițiativa abonării celor de acasă cu ajutorul moldovenilor plecați în străinătate. Câteva sute de cetățeni aflați în străinătate și-au abonat rudele de acasă, mulți dintre ei au donat abonamente pentru necunoscuți, iar o persoană din Italia a donat o sută de abonamente pentru satul său natal, Abaclia, Basarabeasca.

Abaclia primește 100 de cadouri din Bologna

Tot în 2016, Zdg a încheiat proiectul lansat în 2015, în bza căruia redacția a plantat câte un copac pentru fiecare abonat. Materialele despre această campanie pot vi văzute AICI, AICI şi AICI.

ZdG a realizat şi o campanie de încurajare a citititorilor on-line, care consumă materialele pe gratis, să dăruiască abonamente la ediţia tipărită pentru persoanele din mediul rural, care nu au acces la internet sau preferă să citască un ziar pe suport de hârtie, dar nu dispun de bani.

Amintim că ZdG este primul ziar care a implementat sistemul de abonare electronică, în baza căruia, orice persoană din orice colț al lumii poate perfecta un abonament la edițiile tipărite de limbă română și rusă, dar și ediția PDF.

Instruiri pentru  jurnalism de calitate

Pe parcursul anului 2016, reporterii Ziarului de Gardă au participat la un număr mare de instruiri profesionale, beneficiind de îmbunătățirea cunoștințelor pe mai multe domenii jurnalistice: management media, drepturile omului, investigații, tehnologii și jurnalism modern. Instruirile pentru Reporterii ZdG s-au desfăşurat în Republica Moldova, dar şi în România, Cehia, Belgia, Finlanda, Georgia.

Redacţia a oferit oportunităţi pentru cei mai buni reporteri de a realiza material jurnalistice nu doar pe teritoriul R.Moldova dar şi în străinătate.  Redacția ZdG este prima redacție din Republica Moldova care a realizat un reportaj amplu de la DNA, inclusiv un interviu exclusiv cu șefa DNA, Laura Codruta Covesi în 2015, după care, în 2016 reporterii ZdG au realizat un amplu videoreportaj la Agenția Națională de Integritate (ANI).

Tot în 2016, o altă echipă a ZdG, a obținut finanțare pentru a realiza un set de materiale print-video-radio-on-line la Tbilisi, Georgia, despre reformele anti-corupție realizate în această țară. Alte reportaje au fost realizate de colegi la Kiev, Bruxelles, Varşovia, etc.

În anul 2016 redacția ZdG a fost vizitată de mai multe personalități din Republica Moldova și din străinătate, inclusiv ambasadori sau reprezentanți ai instituțiilor străine care consideră ZdG o sursă de referință privind libertatea mass-media în zonă. ZdG a fost singura instituție de presă vizitată de ministrul de Externe al Olandei, Bert Koenders, aflat pentru prima câteva orea la Chişinău. 

De asemenea, ZdG a primit un grup de 35 de tineri olandezi care au venit în Republica Moldova pentri a se informa despre situația statelor de la hotarul cu UE.

Pe parcursul anului 2016 circa 20 de tineri au petrecut stagii profesionale în cadrul redacției, fiind instruiți în diferite genuri de jurnalism și realizând un număr impresionant de materiale pentru ediția tipărită, dar și pentru proiectele video și audio ale ZdG. Astfel, în redacția ZdG și-au petrecut stagiile studenți de la Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Chișinău, de la Scoala de Studii Avansate în Jurnalism, de la Universitatea din Bălți, dar și reporteri de redacția ”Meridian” din Glodeni, ziarul ”Tmpul” din Chișinău, ”Gagauz-media” din Comrat. 

Cine finanţează ZdG?

Pe parcursul anului 2016, redacția a aplicat dosare în mai multe instituții internaționale, solicitând finanțare pentru diverse proiecte. Au fost acceptate și finanțate:

  • Departamentul pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni, România;
  • Freedom House, SUA;
  • Free Press Unlimited, Olanda;
  • Ambasada SUA la Chişinău;
  • Ambasada Olandei la Bucureşti;
  • De asemenea, în colaborare cu Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi, ZdG a fost partener la implementarea activităţilor unor proiecte implementate de IREX Europe; FHI Moldova.

Pentru alte detalii, putetți vedea Raportul de Activitate al ZdG petru anul 2016.

Menţionăm, că pentru anul 2016, ZdG a luat premiul API pentru cel mai bun management, Premiul I şi Premiul II pentru cea mai bună investigaţie, Premiul I pentru cea mai bună fotografie, Premiul II pentru cel mai bun reporter national, Premiul II pentru cel mai bun design, Premiul II pentru cel mai bun utilizator de elemente multimedia.