(VIDEO) Imagini noi de la întâlnirea lui Igor Dodon cu moldovenii din Italia, unde a fost huiduit și acuzat de complicitate cu Plahotniuc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Asociației „Baștina”, Alexandru Marcinschi, a postat pe Youtube imagini noi de la întâlnirea președintelui Igor Dodon cu reprezentanții diasporei din Italia, în care este huiduit și i se reproșează că ar fi omul oligarhului Vladimir Plahotniuc.

„La intilnirea din 7 martie curent am avut ocazia să intervin și de la bun început i-am reproșat d-lui Dodon faptul că, câteva clipe în urmă a spus o minciună atunci când a afirmat că Filat a furat miliardul. Am precizat că astăzi nu doar domnul Filat este în pușcărie, ci toată Republica Moldova”, se arată în mesajul lui Marcinschi.

Citește și: (VIDEO) Igor Dodon, huiduit de moldovenii din Italia: „Sunteți omul lui Plahotniuc”

Aflat într-o vizită privată în Italia, Dodon a avut o întrevedere cu diaspora moldovenească, care însă nu l-a întâmpinat cu braţele deschise. Moldovenii care au venit la întâlnirea cu preşedintele nu i-au permis acestuia să vorbească în linişte.

În timp ce şeful statului vorbea despre studii în cadrul universităţilor şi locurile de muncă din Republica Moldova, mai mulţi moldoveni l-au întrerupt. De asemenea, concetățenii l-au luat la întrebări pe Dodon și i-au incriminat că ar fi omul lui Plahotniuc.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...