Un moldovean numit „Asasinul Negru”, reţinut la Moscova. A băgat spaima în mai multe companii// VIDEO

Autorităţile de la Moscova au anunţat că au reţinut un moldovean, Maxim K., în vârstă de 36 de ani, care a reușit să bage spaima în mai multe companii de microfinanţare din Moscova.

Presa rusă scrie că moldoveanul, care a fost numit „Asasinul Negru”, a jefuit oficiile a cel puţin șase companii de microfinanţare și două magazine de telefonie mobilă din capitala rusă.

Moldoveanul acționa conform unui scenariu: îmbrăcat în negru și cu un pistol amenința colaboratorii oficiilor. Acesta de obicei le declara:”Eu ştiu adresele voastre, ştiu unde locuiţi”.

Oamenii legii presupun că infractorul se ocupa cu jafurile nu mai puţin de trei ani. A fost numit „Asasinul Negru” pentru echipamentul său, aceasta se îmbrăca întotdeauna în negru, la fel ca şi eroii unui joc virtual, care are la bază confruntarea dintre cavalerii templieri şi asasinii musulmani, îmbrăcaţi în negru.

În realitate, el nu se asocia cu niciun fel de asasin. Hainele negre erau necesare pentru a se masca şi erau dezbrăcate imediat ce ieşea afară. Ulterior, el nu mai putea fi identificat.

Maxim K. a avut noroc până în ultimul timp, întrucât erau jefuite doar firmele mici de microcreditare, care nu aveau pază.

Moldoveanul acţiona rapid şi hotărât şi nu se reţinea prea mult la locul infracţiunii. A fost identificat datorită înregistrărilor video.

Oamenii legii presupun că moldoveanul a comis mai bine de zece atacuri, el furând circa o jumătate de milion de ruble.

[youtube id=”ovTUWaw1F-8″ start=”0″]

Poza: Life.ru

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.