În România, Curtea Constituțională a dat câștig de cauză guvernului în disputa cu Direcția Națională Anticorupție printr-o decizie în care se spune că anchetînd modul de elaborare a OUG 13, „DNA a perturbat buna activitate a guvernului, stabilind ca Ministerul Public nu are competenta de a desfasura activitati de cercetare penala cu privire la legalitatea si oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor” relatează Hotnews. Ordonanța 13, adoptată de guvernul român în 31 ianuarie, dezincrimina parțial abuzul în serviciu, și a provocat ulterior cel mai mare val de proteste din România de la revoluția din 1989. În esență, Curtea Constituțională susține că nici un parlamentar sau ministru (în acest caz) nu poate fi anchetat penal pentru că a elaborat sau votat/aprobat o lege sau ordonanță de urgență, iar decizia DNA de a da curs unui denunț și de a începe investigarea modului în care a fost adoptată ordonanța 13 este „o încălcare gravă a principiului separației puterilor în stat”.
Cele mai citite
1