O tânără este considerată următorul Einstein. La 14 ani și-a construit propriul avion

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sabrina Gonzales Pasterski avea doar 14 ani când a păşit în campusul universităţii MIT cerând aprobare pentru avionul cu un singur motor pe care îl construise.

La opt ani după acest eveniment, Sabrina este absolventă a universităţii MIT şi un candidat la postul de doctor în cadrul Universităţii Harvard, notează Nextshark.

Prima femeie cu origini cubaneze şi americane a primit deja oferte de angajare, inclusiv de la Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com. De asemenea şi NASA este interesată de tânăra fiziciană, studiile realizate de Peterski axându-se pe găurile negre şi timpul în spaţiu.

Faţă de alţi tineri la vârsta de 22 de ani, Sabrina, nu este interesată de mediile sociale, nu are cont de Facebook, Twitter sau Instagram. Prima dată când a aplicat pentru MIT, tânăra a fost pusă pe o listă de aşteptare. După ce profesorii Allen Haggerty şi Earll Murman au vizualizat videoclipul în care tânăra îşi construieşte propriul avion, aceasta a fost admisă.

Sabrina a absolvit universitatea cu un scor de 5.00, cel mai înalt grad care putea fi obţinut. Unele dintre cele mai mari companii îi finanţează studiile fiind apreciată de mulţi profesori cunoscuţi de la Harvard, inclusiv Andrew Strominger, care lucrează cu Stephen Hawking.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...