PDM va înregistra săptămâna viitoare proiectul privind uninominalul; vor urma dezbateri publice și expertiza Comisiei de la Veneția

Interiorul unei secții de votare din or. Comrat. Foto: Victoria Colesnic

Partidul Democrat va înregistra săptămâna viitoare proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral prin trecerea la alegeri uninominale, după care vor fi demarate consultări publice, iar documentul va fi transmis Comisiei de la Veneția, a anunțat șeful Legislativului, Andrian Candu la Pro TV.

Totodată, el a arătat că inițiativa deja a fost supusă unor critici, chiar dacă nimeni nu a văzut proiectul, iar singurul motiv invocat este că a fost lansată de PDM. “Proiectul de lege va fi înregistrat săptămâna viitoare și va fi supus dezbaterilor. Există o idee la care se lucrează, care va fi supusă unor dezbateri publice, va fi transmisă Comisiei de la Veneția și atunci vom discuta”, a menționat Candu.

Andrian Candu a menționat că proiectul este criticat doar pentru că este inițiativa PDM. “Nimeni nu a văzut măcar proiectul de lege, dar critică doar pentru că PDM a venit cu propunerea”, a menționat Candu. El a arătat că PDM a lansat inițiativa după mai multe sondaje și studii care arată că majoritatea clară a populației optează pentru modificarea sistemului electoral. “Vorbim despre un concept care este atractiv și util pentru Republica Moldova, având în vedere eșecurile de până acum și distanța creată între alegători și politică. Deputații s-au aciuat într-o listă electorală și uită”, a mai adăugat speakerul.

Liderul PDM Vlad Plahotniuc a anunțat la începutul acestei săptămâni despre lansarea proiectului de modificare a sistemului electoral. PDM a propus și alte câteva inovații precum dreptul alegătorilor de a retrage mandatul deputaților care nu-și vor îndeplini angajamentele, dar și dreptul diasporei de a fi reprezentată de propriii deputați.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.