Viceministrul de Interne şi şeful Centrului Naţional Anticorupţie, printre oficialii moldoveni reţinuţi pe aeroporturile din Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Viceministrul moldovean de Interne, Oleg Babin, şeful Centrului Naţional Anticorupţie de la Chişinău, Viorel Chetaru, şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie (IGP), Ghoerghe Cavcaliuc, o deputată neafilitată şi adjunctul procurorului general se numără printre oficialii reţinuţi şi vizaţi de controale suplimentare pe aeroporturile din Rusia în ultimul an, relatează Deschide.md, după ce Republica Moldova a transmis o notă de protest ambasadorului Moscovei la Chişinău.

Primul caz de reţinere şi control suplimentar pe aeroportul Domodedovo a fost documentat în anul 2015, fiind vorba despre şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie, Gheorghe Cavcaliuc. Şeful IGP se deplasa spre Minsk împreună cu vicepremierul pentru Reintegrare, George Balan, cu escală la Moscova. Cavcaliuc a fost reţinut pe motiv că ar exista anumite nereguli cu paşaportul. Apoi, grănicerii ruşi au motivat că oficialul moldovean ar semăna cu o persoană dată în urmărire internaţională.

Viceministrul Afacerilor Interne de la Chişinău, Oleg Babin, a fost reţinut şi tratat abuziv pe aeroportul Domodedovo în luna noiembrie 2016.
Babin, aflându-se în fruntea unei delegaţii moldovene, a fost supus unor controale suplimentare la intrarea şi ieşirea din Moscova.

Citeşte şi: Chişinăul notifică Moscova: Oficialilor moldoveni li se interzice să meargă în Rusia

Printre cei reţinuţi în noiembrie 2016 se numără şi deputata neafiliată Violeta Ivanov.

Şeful CNA, Viorel Chetraru a fost reţinut pe aeroportul Şeremetievo, pe 6 aprilie 2016, timp de trei ore. De fapt, lui Chetraru i-a fost restricţionată intrarea în Federaţia Rusă, unde urma să participe la o reuniune de serviciu. Incidentul a putut fi rezolvat pe căi diplomatice, iar Chetatru a ajuns la reuniune.

Iurie Garaba, adjunct al procurorului general şi consilier juridic de stat de rangul II, a fost oprit pentru verificări suplimentare pe aeroportul Domodedovo din Moscova în ianuarie 2017.

Surse apropiate dosarului au declarat pentru Deschide.md că Iurie Garaba a fost invitat la o ceremonie organizată de Procuratura Generală a Federaţiei Ruse. La un moment dat, adjunctul a fost oprit pentru verificări suplimentare, care au durat mai bine de o oră. La final, cei de la frontiera rusă şi-au cerut scuze de la Iurie Garaba şi l-au lăsat să plece.

Citeşte şi: Igor Dodon, despre decizia guvernării de a interzice oficialilor călătoriile în Rusia: Merg la Moscova săptămâna viitoare

Un alt oficial supus controlului suplimentar pe un aeroport din Rusia este şefa Direcţiei Relaţii Internaţionale al MAI, Cristina Lesnic.

Oficialilor moldoveni li se va cere să se abțină de la deplasări în Federația Rusă, după ce autorităţile de la Chişinău au semnalat o serie de abuzuri comise împotriva oficialilor din Parlament, Guvern, serviciile speciale și partidele Coaliției de Guvernare din Republica Moldova. Astfel, guvernarea a transmis o notă către conducerea Rusiei.

În notă este descris modul în care oficialii moldoveni sunt opriți abuziv la intrarea în Federația Rusă, interogați, percheziționați, tratați în mod umilitor de către reprezentanți ai serviciilor speciale rusești. „Un asemenea comportament este atât inadecvat, cât și nejustificat”, anunţă oficialii moldoveni.

De asemenea, este descris modul abuziv în care una dintre instituțiile de la Moscova a încercat de mai multe ori în ultimele luni să pună sub monitorizare internațională mai mulți politicieni din Republica Moldova, inclusiv deputați, folosindu-se în acest scop de informații false și date trunchiate. Solicitările lor abuzive au fost respinse din aceste motive, dar și din considerente ce țin de o încercare evidentă de hărțuire a oficialilor moldoveni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...