Aurul care nu a fost. Un bărbat a ucis o familie din patru oameni pentru o comoară care nu a existat

Autorităţile franceze au anunţat că au elucidat cazul dispariţiei misterioase a familiei Troadec, compuse din patru persoane, ce a avut loc în oraşul Orvault, în apropiere de Nantes (Franţa). Familia Troadec, mamă (50 de ani), tată (50 de ani), fiică (18 ani), fiu (21 de ani), nu a dat niciun semn de viaţă din 16 februarie şi nici nu a mai răspuns la telefon de la acea dată.

Potrivit presei franceze, pe 6 martie sora şi fostul cumnat al lui Pascal Troadec au fost reţinuţi, bărbatul recunoscând că a ucis pe toţi membrii familiei în interiorul locuinţei acestora pentru nişte lingouri de aur, “comoara familiei” pe care familia Troadec nu ar fi vrut s-o împartă cu nimeni.

Autorităţile au stabilit că de fapt comoara este o legendă, despre care pe parcursul mai multor decenii se discută în familie, dar care nu a existat vreodată.

La investigarea cazului au fost mobilizaţi 100 de anchetatori. Urme de sânge au fost găsite în mai multe locuri din casă. Procurorii nu respingeau nicio pistă, iniţial fiind bănuit fiul familiei care era descris drept ceva mai special şi ar fi suferit de „fragilitate psihologică”.

Ulterior, o femeie care făcea jogging a descoperit obiecte aparţinând fiicei familiei Troadec, Charlotte, aruncate într-o groapă la Dirion, în apropiere de Brest, la 280 de kilometri distanţă.

În aceeaşi perioadă a fost găsită maşina lui Sebastien, un Peugeot 308, la Saint-Nazaire, în Loire-Atlantique, la 60 de kilometri de domiciliul familiei. Abia atunci procurorii şi-au dat seama că dispersarea obiectelor găsite vorbeşte despre un joc morbid.

Pe 6 martie, sora şi fostul cumnat al lui Pascal Troadec au fost reţinuţi. Iniţial, bărbatul a declarat anchetatorilor că nu a mai avut niciun contact cu familia Troadec de mai mulţi ani, dar apoi a decis să mărturisească.

El a fost cel care i-a ucis pe toţi cei patru membri ai familiei, a acţionat de unul singur şi tot el s-a debarasat de cadavre, a doua zi după comiterea crimelor.

Astfel, în seara de 16 februarie, acesta a mers la familia Troadec ca s-o urmărească şi „să ia cheia de la comoară”. Acolo însă s-a întâlnit cu stăpânul familiei, pe care l-a lovit cu o bară metalică, cu care i-a lovit şipe ceilalţi unul câte unul. El a dezmembrat apoi cadavrele, pentru a le putea transporta şi ulterior arde în Bretania. Anchetatorii apreciază că este puţin probabil să mai recupereze cadavrele.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.