Cererea de majorare a fost prezentată astăzi de companie în cadrul unor audieri publice organizate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

Acum trei luni, compania solicitase o majorare a tarifelor cu 10,5 la sută. Întreprinderea şi-a argumentat solicitarea prin faptul că o parte din devierile acumulate anterior nu au fost luate în calcul la stabilirea tarifului în iulie 2015, precum şi cele acumulate pe parcursul anului 2016, rata inflaţiei de 4,4 la sută, dar şi creşterea costurilor de bază. 

Reprezentanţii companiei spun că amânarea ajustării a dus la acumularea de noi devieri financiare şi cheltuieli suplimentare.

Potrivit noului proiect prezentat de furnizor, este solicitată o majorare cu 17,7 la sută a tarifului pentru populaţie, de la 1 leu şi 92 de bani până la 2 lei şi 26 de bani pentru un kilowatt/oră. Este vorba despre consumatorii conectaţi la instalaţiile racordate la reţelele electrice de distribuţie de tensiune joasă.

Amintim că martie, anul trecut, ANRE a decis reducerea cu 11 la sută a tarifului la energia electrică furnizată populaţiei de compania Gas Natural Fenosa. Autoritatea de reglementare  a revenit la ajustarea tarifelor după ce în iulie 2015 a majorat  tarifele la energia electrică cu peste 30  la sută, tarife care au intrat în vigoare după un audit efectuat la companiile de furnizare, pe 9 noiembrie.

La adoptarea deciziei de micşorare a tarifelor din martie 2016, ANRE nu a luat în calcul devierile financiare, formate în urma deprecierii monedei naţionale.