Producătorii de tutun cer un termen de 18 luni pentru implementarea noilor prevederi faţă de pachetele de ţigări

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vicepremeirul pentru probleme sociale, Gheorghe Brega, a prezidat astăzi ședința Consiliului național coordonator în domeniul controlului tutunului, la care au participat reprezentanții ministerelor și instituțiilor publice, precum și cei ai organizațiilor neguvernamentale active în domeniu. În cadrul ședinței au fost discutate revendicările producătorilor de tutun privind elaborarea și publicarea bibliotecii electronice. Astfel, aceştia au solicitat autorităţilor să aprobe de urgență o perioadă de tranziție de 18 luni din momentul adoptării cadrului normativ subsidiar pentru impelementarea noilor cerințe față de pachetele de țigarete. De altă parte, autorităţile consideră solicirarea drept una nejustificată.

În cadrul şedinţei, viceministrul Sănătății Aliona Serbulenco a menționat că a fost inițiată elaborarea proiectului Regulamentului sanitar cu privire la etichetarea produselor din tutun și produselor conexe și avertismentele de sănătate, precum și bibilioteca electronică a avertismentelor de sănătate combinate. În termen de două săptămâni proiectul va fi supus procedurii de dezbateri publice și de avizare cu autoritățile publice centrale, după care urmează să fie prezentat Guvernului spre aprobare până la 1 iulie 2017.

Cât ţine de perioada de tranziţie solicitată de producătorii de tutun, potrivit lui Ion Șalaru, vicedirectorul Centrului Naţional de Sănătate Publică, în legislație lipsește prevederea privind perioada de tranziție de 18 luni, iar solicitarea producătorilor de tutun privind introducerea unei astfel de norme este nejustificată din punct de vedere tehnic.

Un alt subiect al ședinței, a vizat examinarea revendicărilor unui grup de organizații nonguvernamentale privind încălcarea flagrantă din partea agenților economici a unor restricții privind promovarea produselor din tutun prevăzute de Legea privind controlul tutunului cu modificările ulterioare. Astfel, Consiliului național coordonator în domeniul controlului tutunului va recomanda Guvernului revizuirea termenului de intrare în vigoare a interdicției privind expunerea vizibilă a produselor din tutun și a produselor conexe, în spațiile comerciale accesibile publicului, cu aplicarea acestuia într-un timp proxim.

Totodată, în cadrul ședinței s-a propus elaborarea unui demers cu privire la trecerea controlului privind modul de comercializare al tutunului și alcoolului sub supravegherea directă a statului.

Consiliului național coordonator în domeniul controlului tutunului a fost creat printr-o decizie a Guvernului din 16 februarie 2012 în scopul de a eficientiza comunicarea şi colaborarea intersectorială în fortificarea cadrului legal în domeniul controlului tutunului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...