(foto, video) O diplomată din Moldova a participat la primul prânz oficial oferit de Melania Trump

collage

Însărcinatul cu Afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite, Tatiana Solomon, a participat, ieri, 8 martie, la prânz de la Casa Albă oferit de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.

Reuniunea a reprezentat primul eveniment organizat la iniţiativa Primei Doamne şi a avut drept scop schimbul de opinii asupra rolului femeilor în societate, în asigurarea păcii şi stabilităţii în lume.

De asemenea, participanţii la reuniune au punctat provocările cu care se confruntă femeile în procesul de îmbinare a vieţii de familie cu cea profesională, dar şi pericolele care afectează viaţa şi securitatea femeii, inclusiv fenomenul traficului de fiinţe umane.

 

 

Preşedintele Trump, prezent la discuţii, a evocat importanţa participării femeilor în acţiunile de prevenire, mediere şi soluţionare a conflictelor internaţionale.

În marja evenimentului, diplomatul moldovean a făcut un schimb succint de opinii cu Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, prezentatând subiectele de interes comun de pe agenda moldo-americană.

În cadrul evenimentului, Melania Trump a purtat o rochie neagră semnată de Ralph Lauren, şi nu roşie, aşa cum poartă de obicei femeile din SUA de 8 martie, în semn de solidaritate. „Ca imigrant care a crescut într-o societate comunistă, eu cunosc foarte bine valoarea şi importanţa libertăţii şi a egalităţii de şanse, idei pe care această naţiune fost fondată şi a continuat să depună eforturi în această direcţie de-a lungul istoriei sale,” a declarat Prima Doamnă la eveniment.

Într-un discurs care a abordat o notă serioasă, Prima Doamnă a vorbit despre condiţiile femeilor din întreaga lume. „Există forme mult mai brutale şi înfricoşătoare ale persecuţiei de gen, cu care trebuie să ne confruntăm, cum ar fi sclavismul forţat, abuzul sexual şi reprimarea absolută a femeilor şi a fetelor din întreaga lume”, a spus ea.

„Trebuie să amintim de aceste femei în rugăciunile noastre de zi cu zi şi să folosim resursele noastre combinate pentru a le ajuta să se elibereze din astfel de condiţii de neconceput şi inumane”, a continuat Melania Trump.

„Eu continui să cred cu tărie că educaţia este cel mai puternic mod de a promova şi de a asigura drepturile femeilor. Împreună vom face acest lucru, nu numai prin lupta pentru egalitatea de gen la toate nivelurile de educaţie, dar, de asemenea, prin arătarea tuturor copiilor, şi în special băieţilor, că prin empatie, respect şi bunătate putem atinge potenţialul nostru colectiv.”

Printre invitaţii Melaniei Trump s-au numărat Ivanka Trump, soţia vicepreşedintele Mike Pence, Karen, consiliera preşedintelui Kellyanne Conway, dar şi secretarul educaţiei Betsy DeVos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente