Totodată, Alexandru Slusari spune că Filip şi-a motivat întârzierea din cauza unui protest al pomicultorilor care nici nu s-a desfăşurat.

„A trecut o săptămână de la şedinţa Guvernului, la care prim-ministru a anunţat public că Guvernul nu poate achita compensaţiile pomicultorilor, care au suferit în urma îngheţurilor din primăvara 2016, întrucât îi încurcă Slusari. Domnul Filip a spus că Slusari a adus la proteste unele gospodării ţărăneşti, care nu plătesc în buget, deşi eu prima dată am auzit de aşa întreprinderi şi, în general, nu am participat la niciun protest al pomicultorilor şi acesta nici măcar nu a fost organizat”, a declarat Alexandru Slusari.  

„Mai mult, şeful executivului şi-a cerut scuze pentru reţineri şi a lăudat disciplina financiară a întreprinderii SRL Plaiul Bîrlădean, directoarea căreia, doamna Tatiana Pavliuc, este preşedintele asociaţiei producătorilor agricoli din raionale de nord şi membru al Consiliului „UniAgroProtect”. Mai pe scurt, domnul Filip a spus nişte aberaţii, m-a ofensat în lipsa mea şi a încercat, în cel mai lamentabil mod, să găsească măcar careva scuze pentru faptul că Guvernul timp de aproape un an nu poate executa promisiunile publice faţă de producătorii de fructe”, mai spune preşedintele Asociaţiei. 

În acest context, Alexandru Slusari a prezentat câteva argumente pentru confirmarea declaraţiilor făcute:

1.Pe 26-27 aprilie, în mai multe raioane din nordul ţării au îngheţat după datele oficiale circa 6,5 mii de ha de livezi. La foarte mulţi pomicultori din raioanele Briceni, Edineţ, Ocniţa,Donduşeni şi Râşcani au îngheţat de la 70 până la 90 % din recolta. Vă amintesc că din cauza aprobării tardive a legii bugetului şi regulamentului de subvenţionare, agricultorii nici nu au avut posibilităţi să beneficieze de opţiunea asigurării subvenţionate a riscurilor de producţie.

2. Pe 24 mai, ministrul Agriculturii organizează o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor agricultorilor şi promite public, în faţa presei, că Guvernul va sprijini  agricultorilor care au avut de suferit după estimarea reală a pierderilor.

3. Cu mare întârzierea, însă comisiile speciale organizate de Ministerul Agriculturii împreună cu reprezentanţii departamentului Situaţiilor Excepţionale au vizitat toate întreprinderile, la care plantaţiile pomicole au fost afectate şi spre finele lui iulie au calculate precis suprafeţele livezilor îngheţate şi au totalizat valoarea pierderilor reale. Reprezentanţii asociaţiilor fermierilor nu au participat în procesul întocmirii listei fermierilor, care urmează să beneficieze de compensaţiile.

4. Pe 2 septembrie 2016, a avut încă o întâlnirea a conducerii ministerului Agriculturii cu asociaţiile producătorilor agricoli, la care ministru a reiterat promisiunea că statul va oferi suport financiar pentru a acoperi cheltuielile pentru măsurile fitosanitare agenţilor economici care au înregistrat prejudicii în urma calamităţilor naturale din anul curent, în particular, îngheţurile târzii de primăvară. Mijloacele financiare vor fi alocate din Fondul de Rezervă al Guvernului.

5. De atunci trecuse şapte luni, însă Regulamentul privind modalitatea de alocare a compensaţiilor producătorilor agricoli, care au suferit din cauza calamităţilor naturale în anul 2016 aşa şi nu a fost aprobat.

„Spuneţi-mi, vă rog, dacă lista celor peste 600 de fermieri era selectată de către Comisiile de stat încă în iulie 2016, de cât timp este nevoie pentru a analiza aceasta sub aspectul rău platnicilor şi întreprinderilor disciplinaţi ? Serviciul Fiscal ar fi oferi domnului Filip analiza respectivă în maximum două ore. Care era problema de exclus câţiva fermieri suspecţi din lista compensaţiilor şi de acordat suportul financiar  pentru ceilalţi? Apropo, miercurea trecută domnul prim-ministru a pledat pentru anunţarea cât mai rapidă a listei beneficiarilor ale compensaţiilor şi aprobarea regulamentului multaşteptat privind repartizare sprijinului pomicultorilor afectaţi de îngheţuri. Însă, mai trecut încă o săptămână, dar în ordinea de zi a executivului pentru ziua de azi acest subiect din nou nu este inclus. Acuma care ar fi justificarea?”, a mai menţionat Alexandru Slusari.