Vânzarea Allfunds, o platformă de distribuţie de fonduri, către Hellman & Friedman LLC and GIC din Singapore va aduce băncii italiene Intesa Sanpaolo aproximativ 800 milioane de euro.

Adăugând vânzarea Setefi, divizia de plăţi a Intesa, şi vânzarea Istituto Centrale delle Banche Popolari de către băncile proprietare în 2015, valoarea vânzărilor de active realizate în ultimii doi ani de către băncile italiene către firme de private equity se ridică la aproximativ 4 miliarde de euro.

Tranzacţii de acest gen au ţinut  în viaţă show-ul de groază care este sistemul bancar italian, permiţând în acelaşi timp firmelor de private equity să pună mâna pe businessuri cu un ritm rapid de dezvoltare care ar putea înflori în afara controlului fostului proprietar.

Este un lucru bun pentru acţionarii băncilor, supuşi unor presiuni puternice, şi pentru oficialii guverna­mentali preocupaţi de nivelurile de capital ale băncilor. Poate că Intesa este una dintre cele mai puternice bănci ale Italiei, însă a fost nevoită să plătească pentru gre­şelile altora. Finanţarea fondului de salvare a băn­cilor Atlante a dus la un writedown de 227 mil. euro pentru Intesa, alte 773 mil. euro putând fi adăugate, po­trivit UBS. De aceea, câştigul obţinut de bancă din vân­zarea Allfunds îi va fi util acesteia, scrie Lionel Laurent.

Tranzacţia este una bună şi pentru Allfunds, care, sub conducerea unei firme de private equity, ar trebui să fie mai bine poziţionat pentru finanţarea de achiziţii, compensând astfel presiunea resimţită asupra venitu­rilor din cauza scăderii comisioanelor. Şi totuşi, senti­mentul că activele bune care pot fi vândute pentru sus­ţi­ne­rea băncilor italiene se apropie de sfârşit este unul real, scrie editorialistul de la Bloomberg. Investitorii şi ban­che­rii se îndoiesc că mai există multe active care pot fi vân­dute fără a intra pe terenul unor divizii strategice, de bază.

Oportunitatea reală constă în posibilitatea de a scăpa de povara creditelor rele de 350 miliarde de euro a Italiei, însă aceasta rămâne greu de materializat. 

Atlante ar fi trebuit să ajute la stabilirea unui preţ pentru aceste credite, însă şi-a consumat muniţia salvând băncile cu probleme. Iar din cauza sistemului juridic italian este greu de ştiut câţi bani se pot aştepta ofertanţii să recupereze din aceste credite.

Piaţa italiană a NPL-urilor este aproape „inexistentă“, se plângea fostul CEO al UniCredit Alessandro Profumo luna trecută. Speranţa este ca anul acesta să aduce o oarecare dezgheţare a acestei pieţe.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, însă, scrie editorialistul Bloomberg, este greu de imaginat cum ar mai putea apărea noi veşti bune privitoare la industria bancară italiană. În ultimul an, performanţele celor mai importante bănci ale ţării s-au situat sub cele ale băncilor europene. Planul guvernului de salvare a băncilor mici riscă să încalce reglementările UE. Iar lipsa de încredere în viitor se simte chiar la nivel înalt: şeful Atlante declara recent că se simte „dezamăgit“ cu privire la lipsa unei strategii clare cu privire la creditele rele.

Pe termen scurt, o tranzacţie ca cea care a implicat Allfunds este un lucru bun pentru investitorii private equity, dar numai o soluţie temporară pentru acţionarii băncilor italiene. Pe termen lung, astfel de tranzacţii pot ajunge să fie privite drept ultima dintre soluţiile uşoare, concluzionează editorialistul Bloomberg.