Actualitate

Omul Unirii implicat întru reîntregirea Ţării

Fii mândră de misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu! La 27 martie 1918, tu erai pilda întregirii, iar martirii tăi purtau în piept tricolor și anunțau ora astrală. Unirea e simbolul armoniei și îi este dragă lui Dumnezeu! Unirea e binecuvântarea neamului și aspirația oamenilor înțelepți! Să-i urmăm și să fim fideli visului lui Vieru, Matcovschi, Volontir, Tănase, Doga, Păunescu, Coșeriu și Ungureanu!

Suntem din nou la răscruce. Subiectul unirii a devenit un imperativ. Oricare ar fi sondajele, recunoaștem că adepții unioniştilor sunt numeric în creştere. Unirea înseamnă reîntregirea națiunii, securitate națională și bunăstare socială. Conceptul unirii include solidaritate și unitate în cuget și râvniri. Este o opțiune pe care o înțelege doar cel care simte. Fiorul înstrăinării ne mistuie. Sute de ani acest pământ a fost agresat de triburi barbare, de popoare care caută să profite pe munca noastră, de sufletul bun al românului. Ultimele decenii ne-au schimbat mult chipul, sufletul și idealul. Din păcate, printre noi s-au strecurat deseori farisei care declară una și gândesc alta. În aceste condiţii omul unirii trebuie să aibă grijă ca duhul unirii să fie înrădăcinat în munca, sufletul şi inima poporului pentru a avea o singură idee, o singură alegere, o singură direcţie, o singură dorinţă – reîntregirea Ţării! Această supraproblemă o manifestă, în primul rând, unioniştii adevăraţi, cei care motivează poporul să poată depăşi tendinţele de dezbinare şi învingere a forţelor care amenință mişcarea pentru unire. Acum, aceste forţe au devenit mai agresive, mai puternice şi mai periculoase, destinul unirii trebuie să devină mai conştient, mai clar înţeles pentru întreg poporul care în alegerile prezidenţiale a pus nădejde pe viitor, pe viaţa şi munca paşnică şi fericită în ansamblul naţiunii europene. Aceasta îi nelinişteşte acum pe cei care nu vor unire prin pace, cântec, iubire şi credinţă. Acestea au fost virtuțile poporului român. Neam de țărani, care trăiesc prin speranța triumfului binelui asupra răului, se roagă de saț când se așază la masă, iar ochii sunt îndreptați spre cer și la bucurie, și la necaz.

Aceasta este fața omului unirii. Să ne unim în jurul lui pentru a fi mai puternici. Inamicii unirii pledează pentru discordie, sabie, foc, trădare, despotism şi ură așa cum au făcut-o timp de veacuri vecinii noştri prin politici agresive. La fel ca și în apocalipsă, ei au acum o pondere mai mare în propaganda cu mass-media rusească şi impactul lor asupra conştiinţei maselor este mai mare, deformând conştiinţa naţională. Lozincile populiste au revenit, sărăcia, hoția și prostia sunt abordate ca efecte ale patriotismului.
Avem nevoie de mobilizare, de atitudine și perseverență. Să ne expunem deschis opțiunea. Un mare colectiv de autori, profesori universitari, cercetători ştiinţifici de la AŞM, se înscriu în rândul oamenilor unirii și acordă ajutor ştiinţific şi metodologic unioniştilor în discuția cu poporul pentru a combate intervenţia antinaţională, antiştiinţifică a istoriei, culturii şi credinţei poporului român, intervenţie ce acum cu venirea noului preşedinte kremlinist Igor Dodon devine tot mai agresivă şi mai periculoasă. Unioniştii vor avea o astfel de carte, „Omul Unirii, în destinul României” (coordonatori V. Mândâcanu, Daniela Vacarciuc) către 27 martie 2017. Să ne unim gândurile și să înălțăm Hora lui Alecsandri în cheia de boltă a măreței Putne.

Autorii acestui mesaj suntem, în primul rând, români, profesori şcolari şi universitari, unionişti chibzuiţi, adepți sinceri și dezinteresați ai unui scop nobil. Din păcate, suntem puțini și mulți. Unele partide, în declarații de dreapta, concep mesajul unirii doar la nivel de lobby sau sperietoare, altele în alt pol şi mai dezastruos, demonstrativ continuă să-şi manifeste „orgoliul” și rolul mesianic al epocii extrem de complicate prin care trecem. La toate acestea, dacă mai amintim rea-voinţa transformării Mişcării Sociale „Sfatul Ţării-2” şi stricta necesitate pentru a trezi şi uni o serie de mişcări obşteşti – Platforma „Acţiunea-2012”, organizaţia „Noua Dreaptă”, mişcarea „Tinerii Moldovei”, Consiliul Unirii, Asociaţia Obştească „Blocul unităţii naţionale”, Asociaţia „Onoare Demnitate şi Patrie”- vom putea înţelege că menirea acestor forţe de dreapta (propuneri prounioniste) n-am putea opune o rezistenţă stângii care pregăteşte un tăvăluc contra Unirii.

Dacă aceste forţe s-ar uni, ar deveni un obstacol pentru forţele de stânga care s-au unit, au conducători ce-şi conştientizează pericolul şi-şi văd salvarea în realizarea proiectului de reîntoarcere a R. Moldova în imperiul rus al lui Putin care le acordă tot sprijinul. Trezirea şi activarea poporului care poate fi binefăcător să influenţeze asupra conducătorilor „orgolioși” care au duhul unirii adormit, trebuie şi poate să-l facă acum omul unirii.

Acest obiectiv însă este foarte dificil de realizat, în condiţiile politicii imperialiste „dezbină și stăpânește", a cărei parte sunt moldovenii-români din Basarabia, iar majoritatea etniilor conlocuitoare – ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, romi şi moldoveni rusofonizaţi. Ei sunt împotriva moldovenilor proeuropeni şi au alte convingeri politice sub influenţa masivă a propagandei Kremlinului.
În astfel de condiţii, existenţa şi munca activă ale acestui om al unirii devine un act eroic al vremii! Altfel spus, problema existenţei şi activităţii social-politice a unui astfel de om în Basarabia acum devine cea mai actuală chestiune românească, pe această palmă de pământ românesc, ruptă cu forţa de atâtea ori de la sânul Patriei (1812-1940-1944). Noi, unioniştii adevăraţi, considerăm că, în situaţia creată, este foarte important să-l ajutăm pe acest om al unirii în efortul său de unificare a tuturor păturilor societăţii, ajutându-l cu soluţii pentru unirea pământului românesc – Basarabia cu România, ţinând cont de erorile metodologice turnate pe capul moldovenilor prin „fenomenul controversat Dodon”, „declaraţiile geopolitice turnate prin media de la Kremlin”, „ofensiva ideologică a partidelor din stânga”, „declaraţiile controversate ale guvernaţilor, politicienilor partinici cu privire la cursul european şi cel eurasiatic etc.

Intenţiile colonizatoare de răpire a acestui pământ, acum când în R. Moldova s-a instalat un preşedinte kremlinez, acum când în Transnistria, Găgăuzia şi Chişinău şi-au reluat puterea trei „preşedinţi” proruşi susţinuţi de Kremlin, lupta omului unirii a devenit o necesitate.
Acum puţini sunt din cei care nu înţeleg de ce a apărut pe arena social-politică un nou preşedinte care acţionează deschis să anuleze Acordul de Asociere, să ne facă federalizarea, să ne întoarcă la limba moldovenească, la falsa istorie, la dictatura stalinistă – toate acestea şi multe altele făcându-se cu declaraţii duşmănoase intereselor întregului popor.

Având sprijin politic, economic, militar din Rusia acest „conducător al întregului popor” ignoră Declarația de Independență, Constituţia, Parlamentul, Guvernul și generația renascentistă care a trăit prin idealul unității. Acest președinte declară că vrea putere, dictatură, autoritate, referendum, altfel zis, vrea o nouă putere dodonistă cu care ne-ar transforma ţara în gubernie rusească. Am deveni din nou slugi, vor fi promovați lingăii și străinii. În aceste condiţii dificile Parlamentul, Guvernul, societatea, dar şi forţele externe internaţionale, trebuie să se mobilizeze, căci tensiunile sociale, politice pe care le provoacă acest preşedinte nedorit, dar impus prin fraudă, sunt periculoase, dar și impediment în calea unei evoluții firești și progresiste. Să urmăm chemarea și să înțelegem esența timpului!


Virgil Mândâcanu, profesor universitar
Daniela Vacarciuc,
directorul Liceului „Vasile Alecsandri”, Chişinău

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *