WikiLeaks: Consulatul SUA din Frankfurt este bază CIA pentru spionaj cibernetic în Europa şi Asia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Agenţia Centrală de Informaţii din SUA (CIA) foloseşte Consulatul american din oraşul german Frankfurt pentru dezvoltarea unor softuri de spionaj şi pentru lansarea de atacuri cibernetice în Europa, Orientul Mijlociu şi China, arată documente dezvăluite de WikiLeaks, relatează Süddeutsche Zeitung citat de Mediafax.

Site-ul pentru transparenţă WikiLeaks a dezvăluit marţi peste opt mii de documente secrete ale CIA.

Potrivit documentelor, Agenţia Centrală de Informaţii foloseşte Consulatul american din Frankfurt ca bază pentru dezvoltarea unor softuri de spionaj cibernetic şi pentru lansarea atacurilor informatice asupra ţărilor din Europa, din Orientul Mijlociu şi asupra Chinei.

Baza CIA situată în Consulatul american din Frankfurt este o filială a Centrului american pentru Spionaj Cibernetic (CCI), precizează WikiLeaks.

Autorităţile americane au refuzat să comenteze informaţiile. „Nu facem niciun comentariu despre autenticitatea sau conţinutul documentelor clasificate”, a declarat Jonathan Liu, un purtător de cuvânt al CIA.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...