Parlamentul Ungariei a aprobat marți măsuri de înăsprire a controlului la frontieră și de plasare a migranților în tabere de-a lungul frontierei sale, a relatat agenția MTI. Ungaria ar urma să ridice două sau trei tabere de containere la granița de sud, unde străinii vor fi găzduiți până ce li se va procesa cererea de azil. Migranții ale căror cereri nu vor fi aprobate de îndată nu vor mai avea voie să circule liber prin țară, ci vor fi puși în tabere. Potrivit premierului ungar Viktor Orban, măsurile aprobate marți cu mare majoritate de voturi ar fi un răspuns la atacurile puse pe seama migranților petrecute în ultima vreme Europa. AFP scrie că măsurile votate azi repun în drepturi practica ungurească de a reține în mod automat solicitanții de azil, suspendată în 2013 sub presiunea UE, a ONU și a CEDO. Votul de astăzi de la Budapesta a fost deja condamnat de Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR).
Parlamentul Ungariei a aprobat măsuri de înăsprire a controlului la frontieră și de plasare a migranților în tabere
Cele mai citite
1