Curtea Europeană de Justiție: Legislația UE nu cere statelor să emită vize din rațiuni umanitare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statele membre ale Uniunii Europene nu au obligația de a emite vize de intrare din rațiuni umanitare, pentru persoane care riscă să fie supuse torturii sau tratamentelor inumane, a stabilit marți Curtea Europeană de Justiție, într-o decizie ce blochează o posibilă cale de acces pentru refugiați în blocul comunitar, relatează Reuters și DPA.

Decizia Curții de justiție a Uniunii Europene contrazice recomandarea Ombudsmanului european, care s-a pronunțat luna trecută în favoarea emiterii de astfel de vize, conform legislației Uniunii. La baza ei s-a aflat acțiunea intentată de o familie de sirieni din Alep cărora autoritățile belgiene le-au refuzat vizele, în octombrie anul trecut, scrie agerpres.ro.

Un cuplu sirian cu trei copii a solicitat vize de intrare în Belgia la ambasada belgiană din Beirut, în octombrie 2016, afirmând că sunt nevoiți să plece din orașul unde locuiesc pentru că au fost răpiți și torturați de teroriști.

„Statelor membre nu li se cere, în baza legislației Uniunii, să asigure acordarea de vize umanitare persoanelor care vor să intre pe teritoriul lor cu scopul de a solicita azil, dar pot face acest lucru în baza legislației naționale”, precizează CEJ.

Codul de vize al UE are în vedere doar emiterea de vize temporare pentru perioade de maximum 90 de zile și depinde de legislația fiecărui stat membru în parte dacă acceptă să acorde vize pe termen lung, la ambasadele lor din străinătate, a explicat tribunalul european.

Ministrul pentru imigrație belgian a argumentat anul trecut că o decizie în favoarea vizelor umanitare ar „deschide larg porțile” în fața solicitanților de azil.

UE depune eforturi de limitare a imigrației, după valul de refugiați și imigranți de circa 1,6 milioane de persoane cu care s-a confruntat în 2014-2016.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...