Circa 200 de mii de lei au fost restituiţi consumatorilor nemulţumiţi de servicii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

De la începutul anului curent, peste 190 mii lei au fost restituiți consumatorilor în urma procurării unor produse neconforme sau a prestării necalitative a serviciilor, informează Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor.

În mai multe situații, petițiile consumatorilor au fost soluționate pe cale amiabilă, restituindu-li-se, astfel, contravaloarea produselor procurate. Printre produsele restituite putem menționa telefoane mobile, haine, articole de mobilă, echipamente media, piese auto, etc.

Cea mai impunătoare sumă, 64 mii lei, a fost restituită unui consumator care a reclamat prestarea necalitativă a serviciilor de reparație a automobilului. Ca urmare, motorul automobilului s-a defectat în totalitate, iar consumatorul a suferit mai multe pagube. În urma cercetărilor efectuate, experţii au stabilit că au fost instalate piese necalitative și nepotrivite, ceea ce a dus la nefuncționarea motorului.

Un alt consumator a reclamat prestarea necalitativă a serviciilor de confecționare a unei uși, care a costat 11 mii lei. Consumatorul a declarat că agentul economic implicat a demonstrat nereceptivitate și a evitat soluționarea cauzei. Totodată, refuză restituirea contravalorii produselor, încălcând, astfel, legislaţia.

Tot mai mulți consumatori depun petiții la APC, privind refuzul unor agenți economici de a preschimba produsul și de a restitui contravaloarea acestora.

Remedierea gratuită a deficienţelor apărute la produs, serviciu, înlocuirea gratuită sau restituirea contravalorii produsului, serviciului necorespunzător în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, deficienţe care nu sunt imputabile consumatorului, se face necondiţionat de către vânzător, prestator într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau în termenul stabilit prin contract.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...