Au prejudiciat statul cu peste 50 de milioane lei: Implicau şi persoane cu dizabilităţi în „afacere”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai multe persoane, membri a unui grup infracțional, cu vârsta cuprinsă între 35 și respectiv 50 de ani, domiciliați în Chișinău, sunt cercetate penal pentru evaziune fiscală, prejudiciind statul cu peste 50 milioane de lei.

În urma investigațiilor, efectuate de către oamenii legii s-a stabilit că mai mulți membri din grupare ar fi oameni de afaceri. Aceștia, având roluri bine determinate au implicat încă câteva persoane fizice şi companii, pentru a face uz, în mod fraudulos, de facilităţile, stabilite prin lege, pentru persoane cu dizabilități, în interes personal şi al grupării criminale.

În perioada anilor 2013 – 2016, trei societăți comerciale, fondate de asociația obștească a persoanelor cu dezabilități, specializate exclusiv în confecţionarea articolelor vestimentare, lenjerie şi produse poligrafice, administrate şi controlate de membrii grupării criminale, au înregistrat importuri, în cantități deosebit de mari, de: ţesături, feronerie, profile PVC, hârtie etc., în valoare de circa 300 milioane lei, din care nu s-a calculat şi încasat TVA.

De asemenea, materia primă importată, destinată procesului propriu de producere, deseori, după finalizarea procedurilor vamale, se aducea în depozitele „beneficiarilor frauduloşi”, fiind realizate pe piața internă, cu acte false, în care se schimba natura mărfii, indicându-se că este deja un produs finit, ceea ce permitea beneficiarilor finali să se eschiveze de la plata corespunzătoare a altor impozite, cum ar fi cele aferente procesului de prelucrare a materiei prime şi realizare pe piaţa internă a produsului finit.

Reflectarea tranzacţiilor comerciale, fictive, cu beneficiarii, în actele de contabilitate, se efectua, de regulă, prin câteva companii intermediare delicvente, care oficial nu au nici o unitate comercială autorizată sau filială declarată de activitate comercială şi nici nu au profilul necesar pentru astfel de operaţiuni.

Zeci de persoane cu dizabilități munceau peste programul de lucru, stabilit prin legislaţie, de patru ore, pentru un salariu ce varia între 200 și 500 lei, de patru ori mai mic decât, cuantumul minim garant al salariului, stabilit de Guvern, restul banilor fiind însușiți de membrii grupării criminale.

Societățile implicate în schemă înregistrau lunar, timp de câţiva ani, operaţiuni comerciale excesive şi ireale, în creştere constantă, deși numărul angajaţilor rămânea acelaşi, iar profilul de activitate era impropriu. De asemenea, în mod fraudulos, persoane cu dizabilități, care niciodată nu au participat la activităţi în aceste companii, erau înregistrate ca fiind angajați ai companiilor respective.

O parte din veniturile obținute ilegal erau utilizate pentru procurarea de imobile și automobile costisitoare pentru uz personal, inclusiv vacanțe scumpe, cu destinații exotice.

La moment, patru persoane sunt arestate, iar alte șase sunt cercetate în stare de libertate. În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de până la 6 ani.

Actualmente, se întreprind măsuri speciale de investigaţii pentru identificarea locului aflării celorlalţi membri ai grupării.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...