Un oficial rus propune ca bătăile dintre huligani să devină sport

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un cunoscut politician rus a făcut o propunere extrem de interesantă în ceea ce privește actele de huliganism care au loc poate din ce în ce mai frecvent în sportul mondial, în special în fotbal.

E vorba de Igor Lebedev, care a propus nici mai mult, nici mai puțin, ca bătăile între huligani să devină un sport în sine, după cum scrie agenția de presă britanică BBC.

Lebedev a folosit și un cuvânt pentru acest sport, „draka” mai exact, cuvânt care în limba rusă înseamnă bătaie sau bătălie, el propunând ca o partidă în acest nou sport să aibă loc între 20 de luptători neînarmați, care să se ia practic la bătaie.

De menționat că, la EURO 2016, foarte multe grupări huliganice de ruși au fost deportate în țara natală, după acte de o rară violentă, comise în special la Marsilia.

Politicianul face parte din Partidul Liberal Democratic din Rusia, care e în opoziție în acest moment, făcând parte și din board-ul Uniunii de Fotbal a Rusiei.

Rusia va organiza în 2018 Campionatul Mondial de fotbal, lucru în premieră pentru țara din Estul Europei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...