Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Frauda „de succes”. ETAPE

Frauda „de succes”. ETAPE

În 2005, într-o notă informativă, consilierul prezidenţial de atunci, Oleg Reidman, a descris cu lux de amănunte conceptul „spălătoriei” de bani de provenienţă suspectă. Potrivit ex-ministrului Finanţelor, Veaceslav Negruţă, cele descrise în acea notă au fost implementate pe parcursul anilor, generând spălarea şi tranzitarea miliardelor de dolari din străinătate prin intermediul sistemului bancar al R. Moldova. Tranzacţiile au fost sprijinite şi de anumiţi exponenţi ai justiţiei autohtone.

1. R. Moldova – o „spălătorie” regională de mijloace financiare suspecte

Schema respectivă a funcţionat până în 2004 „în parteneriat” cu băncile din Letonia. Dar, odată cu aderarea Letoniei la UE, o condiţie categorică şi obligatorie impusă acestei ţări a fost eliminarea spălătoriilor financiare din practica bancară şi asigurarea transparenţei în sectorul bancar. Schema, însă, nu a murit, găsindu-şi teren în R. Moldova. Potrivit Transparency International-Moldova, principalele elemente care au asigurat transformarea R. Moldova într-o spălătorie regională de proporţii sunt:

  • Modificarea legislaţiei ce reglementează activitatea sectorului bancar, Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi Legea instituţiilor financiare (2007);
  • Modificarea Codului fiscal şi eliminarea impozitului pe venit (2007);
  • Eliminarea din Codul Penal a prevederilor ce ţin de operaţiuni cu gajul şi a răspunderii penale a managerilor băncilor pentru lipsa şi subevaluarea gajului (2008);
  • Eliminarea taxelor vamale de stat, fiind facilitată legalizarea în instanţe a miliardelor tranzitate (2010);
  • Tentative de atac şi preluare a controlului asupra Băncii de Economii din Moldova (BEM), prin includerea băncii în spălătoria regională, care s-a produs în septembrie 2013, când statul a cedat benevol şi ilegal pachetul majoritar de 56,1% unor grupuri de interese, potrivit Raportului Kroll 1, făcut public în mai 2015.

2. Atacurile de tip raider

În septembrie 2011, apare prima informaţie despre tentativa de preluare a unui pachet de acţiuni de 28% de la Moldova-Agroindbank şi transferarea acestora unor companii off-shore, în urma unui litigiu fals, arbitrat în Rusia. Tot prin companii off-shore s-a încercat preluarea forţată a 78% din acţiunile Universalbank şi a 5% de la Victoriabank. O tentativă similară a fost înregistrată şi la Compania de Asigurări ASITO, de unde s-a încercat sustragerea a 40% din acţiuni.

În aprilie 2012, Ministerul Finanţelor anunţa despre un atac raider care a avut loc asupra BEM la sfârşit de martie 2012, în urma căruia 18,5% din acţiunile BEM au fost transferate altor proprietari. „Este vorba de un atac de tip raider, care nu a fost încă stopat. Se intră mai întâi în Consiliul de Administraţie, apoi se iau decizii neconvenabile statului. Scopul nostru e ca interesele statului şi ale deponenţilor BEM să fie asigurate”, atenţiona, în Legislativ, ministrul Finanţelor de atunci, Veaceslav Negruţa. Ulterior, experţi bancari constatau că BEM a fost atacată în scopul lipsirii statului de pachetul majoritar. Procedura a avut loc în două etape:

1. Până în august 2012 – miza a fost declararea neconstituţionalităţii HG nr. 1214 din 1998 şi HG nr. 78 din 02.02.1999. Astfel, aşa-numiţii acţionari noi, legalizaţi abuziv de BNM în 2012, au devenit acţionari majoritari, iar statul, cu doar 14,2%, devenise acţionar minoritar. Scenariul a fost zădărnicit şi blocat ulterior, deşi, într-o contestare depusă la Curtea Constituţională, deputaţii Reidman, Sârbu şi Vitiuc susţineau că statul trebuie să rămână minoritar.

2. În perioada septembrie 2012 – septembrie 2013, s-a produs decapitalizarea forţată şi accelerată a BEM, regizată de anumite centre de luare a deciziilor, urmărindu-se determinarea statului de a ceda controlul asupra BEM. În septembrie 2013, statul a şi cedat ilegal pachetul majoritar gratis, printr-o schemă impusă din afara R. Moldova.

Prin spălătoria regională de resurse financiare au fost delapidate mijloace provenite din fonduri bugetare din Rusia (cazul Magnitsky prin BEM, fapt confirmat într-o corespondenţă cu autorităţile R. Moldova), zeci de miliarde USD de provenienţă dubioasă din Rusia – prin intermediul Moldindconbank. Sunt cunoscute alte multiple cazuri de utilizare a băncilor din R. Moldova, asupra cărora sunt pornite investigaţii internaţionale, inclusiv în SUA, privind spălări de bani, delapidări de fonduri, care au aparţinut atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice din străinătate. Crearea unui nucleu mai solid al schemei urma să se întâmple în 2014, odată cu cedarea unui pachet important de acţiuni unor grupuri de influenţă din Federaţia Rusă (parţial realizată prin cedarea primelor 25% din acţiunile BEM celor de la VEB Kapital, FR). Acţiunile din cadrul acestui scenariu au fost stopate, însă, odată cu demararea unor investigaţii în Federaţia Rusă, cu reţinerea, în 2014, a unor persoane influente în mediul politic şi bancar, conectate la spălătoria regională şi schemele aplicate în R. Moldova. Totodată, câteva bănci comerciale din Rusia, implicate în spălătorie, au fost lipsite de licenţe de activitate. Respectiv, şi miza încorporării BEM, precum şi a altor două bănci, făcând parte din acelaşi grup de proprietari şi beneficiari, a dispărut, iar cele trei bănci au devenit o povară nedorită pentru proprietarii şi beneficiarii lor.

3. Furtul „miliardului”

„Jaful secolului” s-a efectuat prin intermediul unor scheme şi tranzacţii valutare dubioase desfăşurate la BEM, Unibank şi Banca Socială.

Furtul din sistemul bancar al R. Moldova a fost posibil deoarece din iunie 2014, în lipsa unei supravegheri speciale instituite de BNM la BEM, începu atragerea agresivă a depozitelor bancare de la populaţie prin cele mai mari dobânzi oferite în sistemul bancar şi solicitarea ulterioară a unor credite de urgenţă de la BNM. Totodată, în iulie şi septembrie 2014, a fost modificată legislaţia bancară şi financiară, iar prin acordarea garanţiei Guvernului Leancă, sunt create premise legale de creditare de urgenţă de către BNM a băncilor comerciale aflate în dificultate. Ulterior, în noiembrie 2014, într-o şedinţă secretă, guvernul decide alocarea a 9,6 miliarde lei de la BNM către BEM, Banca Socială şi Unibank. Potrivit experţilor bancari, decizia contravine legislaţiei, întrucât nu a fost instituit un organ abilitat să declare situaţii de criză, iar criza nu a fost anunţată oficial. În consecinţă, Raportul Kroll 1 atesta caracterul fraudulos al operaţiunilor financiare dintre instituţiile bancare (nu doar cele 3, cel puţin 7 la număr), efectuate în scopul scoaterii din sistemul bancar a miliardelor în jurisdicţii dubioase şi off-shore-uri, şi compensării lipsurilor din rezervele BNM. Este suspectă complicitatea şi coordonarea simultană a deciziilor luate de trei instituţii autonome în aceeaşi zi de 27 noiembrie 2014: BNM decide instituirea administrării speciale; CSJ decide că emisia de acţiuni prin care statul îşi pierde statutul de acţionar majoritar (septembrie 2013) este ilegală, restituindu-i poziţia de acţionar majoritar; Consiliul Concurenţei iniţiază investigarea ajutorului de stat prin creditarea de către BNM a celor 3 bănci. În realitate, prin aceste acţiuni concertate, statului i-au fost transmise datoriile şi gaura de la BEM.

Pe 28 noiembrie 2014, când resursele financiare erau deja sustrase din bănci, BNM introduce administrarea specială la BEM şi la Banca Socială. Raportul BNM dezvăluie că mai puţin de jumătate din resursele oferite în 2014—2015 de BNM celor trei bănci au fost folosite pentru acoperirea depozitelor persoanelor fizice, cealaltă parte fiind utilizată în alte scopuri, inclusiv pentru a crea venituri nemeritate din speculaţii valutare în primele 6 luni ale anului 2015.

În martie 2015, a urmat a doua decizie secretă, prin care Guvernul Gaburici a alocat încă 5,4 miliarde de lei pentru acoperirea şi achitarea depozitelor persoanelor fizice, urmând extragerea miliardelor din băncile comerciale, iar apoi extragerea din rezervele valutare ale statului. Ulterior, toate consecinţele financiare au fost trecute din nou pe seama statului, adică pe fiecare cetăţean sub formă de povară fiscală în creştere, distragere de mijloace bugetare în detrimentul proiectelor sociale (educaţie, medicină, protecţie socială) şi de infrastructură (drumuri, acces la apă şi dezvoltare).

4. Din fraudă în datorie de stat

La 26 septembrie 2016, prin asumarea răspunderii, Guvernul R. Moldova decide transpunerea datoriilor create în urma fraudelor bancare pe umerii cetăţenilor. Astfel, a fost realizat scenariul conceput de guvernare în 2014, când au fost modificate legi pentru ca furtul să aibă loc, prin decizii secrete au fost alocate resurse creditare de la BNM, cunoscând că băncile comerciale nu vor întoarce creditele la BNM – un fel de credite neperformante de miliarde oferite de BNM.

Convertirea a 13,34 miliarde de lei în datorie de stat pentru următorii 25 de ani înseamnă:

  • Triplarea datoriei interne de stat de la 7,2 miliarde de lei la începutul anului 2016 la peste 22 miliarde de lei la finele anului 2016.
  • Costuri bugetare de stingere şi deservire a celor 13,34 miliarde de lei în sumă totală de 25 miliarde de lei în următorii 25 de ani.

De remarcat şi standardele duble la stabilirea dobânzilor aplicate de guvernare şi BNM. Astfel, aceleaşi resurse au costat beneficiarii şi proprietarii băncilor doar 0,1%, iar cetăţenii vor plăti 5% anual în următorii 25 de ani, adică dobânzi de 50 de ori mai mari. Explicaţiile BNM privind abordările diferite la stabilirea acestor dobânzi sunt prezentate mai jos (Sursa: bnm.md):

„Rata dobânzii la creditele de urgenţă de 0.1% anual a fost stabilită luând în consideraţie capacităţile limitate de deservire a creditelor de către băncile în dificultate. Aplicarea unei rate a dobânzii mai mari urma să diminueze mijloacele disponibile ale băncilor pentru stingerea obligaţiunilor faţă de creditori. De asemenea, o valoare mai mare a dobânzilor ar fi majorat şi mai mult sumele ce urmează a fi recuperate din băncile respective” – despre dobânzile la creditele de urgenţă de la BNM stabilite celor trei bănci în 2014-2015, cunoscând din start că acestea nu vor fi întoarse.

„Rata de 5.0% anual a fost aplicată în baza faptului că la momentul de faţă BNM promovează un regim de ţintire a inflaţiei la un nivel de 5.0% anual. Aceasta permite ca suma achitată în termen real să rămână neschimbată, iar BNM să evite pierderi suplimentare legate de deprecierea datoriei (la fel, în termeni reali). În cazul unei dobânzi medii mai joase de 5.0%, dobânda în termeni reali ar fi fost negativă, însemnând astfel creditarea directă de către BNM a Guvernului, fapt interzis de lege şi de standardele internaţionale” – despre dobânzile la datoria de stat asumată prin „legea lui Pavel Filip” din 26 septembrie 2016.

Din cele menţionate, reiese că creditarea directă de către BNM a Guvernului este interzisă de lege şi nu corespunde standardelor internaţionale, în acelaşi timp fiind posibilă creditarea de către BNM a beneficiarilor fraudei bancare. Sectorul bancar este controlat de câteva grupuri de interese, generând riscuri suplimentare, printre care lipsa de transparenţă în raport cu beneficiarii efectivi finali, expunerile mari faţă de unii clienţi, creditarea persoanelor afiliate în portofoliile băncilor, precum şi creditele neperformante mari. Ca urmare a celor întâmplate, în 2014 trei bănci au ajuns, în mod coordonat, într-o situaţie deplorabilă.

În opinia experţilor Transparency International-Moldova, riscurile de contaminare a sistemului financiar mai persistă. Alte câteva instituţii financiare pot deveni ţinte ale aceloraşi scenarii. Astfel, banii cetăţenilor încredinţaţi acestor entităţi sunt în pericol din cauza complicităţii autorităţilor statului cu diferite grupuri de interese care administrează fluxurile financiare din R. Moldova.

5. „Contorul” lui Filip şi legea lui Candu

În ianuarie 2017, prim-ministrul Pavel Filip declara că, pe plan intern, au fost recuperate peste 700 milioane de lei. Din contul comercializării activelor băncilor se mai planifica recuperarea adiţională a peste 1,5 miliarde de lei. Către BNM, au fost rambursate peste 900 de milioane de lei, iar procesul continuă.

Potrivit premierului, activitatea organelor de drept care investighează frauda s-a axat inclusiv pe partea de restituire a mijloacelor băneşti fraudate din contul înstrăinării bunurilor sechestrate ale făptaşilor, ce va face posibilă încasarea a peste două miliarde de lei.

Adevărul este că „banii recuperaţi” şi, ca urmare, rambursaţi BNM nu sunt bani obţinuţi în urma depistării lor, nu sunt banii furaţi şi readuşi în R. Moldova, ci sunt resurse obţinute în urma lichidării celor trei bănci. Cu alte cuvinte, bani obţinuţi în urma licitaţiilor organizate, vânzării activelor, încasări aferente creditelor şi altor procese inerente lichidării instituţiilor bancare, susţine Veaceslav Ioniţă, expert în politici economice IDIS Viitorul.

În decembrie 2016, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a propus un proiect de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală. Întâmplător sau nu, în septembrie 2016, o iniţiativă similară a fost lansată la Kiev, blocată, până la urmă, de partenerii de dezvoltare. Ion Tăbârţă şi Veaceslav Berbeca, autorii studiului „Amnistia fiscală din 2007 şi liberalizarea capitalului & stimularea fiscală din 2016: două acte din aceeaşi piesă”, spun că votarea legii ar putea anihila rezultatele investigaţiei de elucidare a furtului bancar şi de recuperare a banilor, efectuate de KROLL. Există suspiciuni rezonabile că banii din „miliardul furat” ar putea fi legalizaţi prin intermediul acestei legi. Acest proiect nu prevede mecanisme clare de control care ar putea asigura că banii legalizaţi nu provin din „miliardul furat”.

Totodată, R. Moldova ar putea deveni o „zonă gri” de legalizare a banilor iliciţi prin invadarea „banilor murdari” de provenienţă obscură. Legea amnistiei fiscale va împiedica recuperarea mijloacelor financiare la bugetele locale, or, iniţiativa prevede anularea restanţelor, majorărilor şi amenzilor amânate şi eşalonate. În acelaşi timp, proiectul de lege va submina agenda de reforme a justiţiei, fiindcă prevede excepţii de control din partea organelor de urmărire penală şi a Autorităţii Naţionale de Integritate al persoanelor care îşi vor legaliza averile dobândite în mod fraudulos. Iniţiativa demască o anumită intenţie a guvernării de a legaliza ilegalităţile de dobândire frauduloasă a averilor, de această părere sunt Veaceslav Berbeca, director de programe la IDIS Viitorul, şi Ion Tăbârţă, politolog, expert IDIS Viitorul.

6. Necunoscutele Raportului „Kroll 2”

„Pe plan extern, investigaţia Kroll deja a identificat 600 de milioane USD şi, la etapa finală, va veni cu un plan concret de recuperare atât a banilor fraudaţi, care au reuşit să ajungă pe conturile bancare ale altor state, cât şi a bunurilor obţinute din aceştia”, a mai anunţat Pavel Filip.

La rândul său, speakerul Andrian Candu declara pentru un post TV că „Raportul „Kroll 2”, care ar trebui să arate unde au ajuns banii furaţi din sistemul bancar al R. Moldova şi cine sunt persoanele implicate, ar putea fi gata ori la sfârşitul anului 2016, ori până la jumătatea anului 2017”.

Premierul Pavel Filip a declarat, în ianuarie 2017, că, la sfârşitul lunii februarie, se aşteaptă raportul investigaţiei Kroll 2, care va propune strategia de recuperare a mijloacelor băneşti identificate. Până acum, însă, acest raport nu a fost prezentat.

Nicolae Galaju, ŞSAJ